Al treilea control antidoping la Barça!** 10 jucători au fost testați!

Zece jucători ai echipei FC Barcelona au fost supuși unui
control antidoping inopinat de către UEFA, formația finalistă a
Ligii Campionilor aflându-se la a treia astfel de testare din
ultimele două luni și jumătate.

Fotbaliștii trași la sorți pentru controlul ce a avut loc la
baza de pregătire a grupării catalane sunt Victor Valdes,
Gerard Pique, Carles Puyol, David Villa, Andres Iniesta, Bojan
Krkic, Jeffren Suarez, Seydou Keita, Adriano Correia și Eric
Abidal.

Jucătorii antrenați de Josep Guardiola au mai fost testați
antidoping de UEFA la 23 februarie și 17 martie.

FC Barcelona va juca finala Ligii Campionilor, în data de 28
mai, pe stadionul Wembley din Londra, în compania echipei
Manchester United.

MEDIAFAX

Publicat: 06 05. 2011, 18:22
Actualizat: 06 05. 2011, 18:25