Alarmă la Madrid! Modric refuză să-și prelungească înțelegerea cu Real și așteaptă oferta unui gigant: vrea un salariu colosal
Real Madrid l-a pierdut pe Cristiano Ronaldo (33 de ani), deținătorul Balonului de Aur la momentul respectiv, iar acum îl poate pierde și pe Luka Modric (33 de ani), noul deținătorul al prestigiosului trofeu oferit de France Football. Mijlocașul croat a refuzat prelungirea contractului cu formația de pe Santiago Bernabeu. Anunțul a fost făcut de Marca, unul dintre ziarele din capitala Spaniei.
Modric are viitorul incert în acest moment. Real Madrid i-a oferit un nou contract, dar croatul, vicecampion mondial, a refuzat prima ofertă făcută de Florentino Perez, președintele clubului blanco. Jurnaliștii de la Marca scriu că Modric e tentat de ideea de a merge la Inter, speculată încă din vară, și așteaptă să vadă ce propunere îi vor face italienii.
Contractul lui Luka Modric cu Real Madrid va expira în vara lui 2020. Spaniolii mai scriu că Modric vrea un salariu colosal: 10 milioane de euro pe an. Pe de altă parte, conducătorii lui Real Madrid sunt încrezători că îl pot convinge pe Modric să își prelungească înțelegerea. Modric e considerat „creierul” echipei Realului care a câștigat de trei ori consecutiv Liga Campionilor.
Pe de altă parte, conducătorii lui Real Madrid sunt încrezători că îl pot convinge pe Modric să-și prelungească înțelegerea.