Alaves – Real Madrid 1-2. Madrilenii, la doar a doua victorie din ultimele cinci meciuri! Ceballos a reușit primele goluri în tricoul „blanco”

Formația Real Madrid a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Deportivo Alaves, în etapa a șasea din campionatul Spaniei.

Aflat la primul meci ca titular după transferul de la Real Betis, mijlocașul Dani Ceballos a marcat ambele goluri ale învingătorilor, în minutele 10 și 43. Pentru oaspeți, a punctat Manu Garcia, în minutul 41.

A fost primul meci al tehnicianului italian Giani De Biasi pe banca tehnică a gazdelor, care au șase înfrângeri din tot atâtea posibile, în această ediție de campionat, și ocupă locul 19. Real Madrid a acumulat 11 puncte și a urcat pe poziția a patra, la patru puncte de liderul FC Barcelona, care nu și-a jucat încă meciul de etapă.

Alaves: Pacheco – Vigaray (Alexis 46′), Maripan, Ely, Duarte – Medran, Torres, Garcia – Burgui (Alfonso 66′), Munir, Ibai (Sobrino 81′). Antrenor: Gianni De Biasi.

Real Madrid: Navas – Carvajal, Varane, Ramos, Nacho – Ceballos (M. Llorente 72′), Casemiro, Isco (Mayoral 90′) – L. Vazquez, Ronaldo, Asensio. Antrenor: Zinedine Zidane.

Publicat: 23 09. 2017, 20:22
Actualizat: 23 09. 2017, 20:23