După ce au rezolvat transferul lui Di Maria, oficialii lui Real Madrid au demarat negocierile pentru un alt jucător al Benficăi. Brazilianul Ramires Santos, unul dintre cei mai buni jucători ai „selecao” în partida contra naționalei statului Chile, este dorit de Mourinho pe Bernabeu, anunță AS.
Doar că pentru a obține semnătura mijlocașului, Perez trebuie să achite o avere: 30 de milioane de euro este clauza de reziliere și vulturii nu par a fi dispuși să negocieze. Indiferent de cât de bun este Ramires Santos, o astfel de sumă este considerată mult prea mare de șeful de pe Bernabeu, în condițiile în care jucătorul nu are o notorietate atât de mare încât să poată produce profit din punct de vedere al marketingului. Mourinho, însă, îl dorește foarte mult pe mijlocaș și este dispus să renunțe la achiziționarea lui Gerrard în favoarea brazilianului.
„Kenyanul albastru” este porecla fotbalistului Benficăi, care are 16 selecții la naționala Braziliei, unde a înscris două goluri. Acest apelativ i-a fost pus pe vremea când evolua la Cruzeiro: „kenyanul” – datorită vitezei sale incredibile, dar a rezistenței ieșite din comun; „albastru” – datorită echipamentului celor de la Cruzeiro.
5 goluri a înscris mijlocașul de 23 de ani pentru Benfica în ultimul sezon, în 30 de partide în care a evoluat 7,5 milioane de euro au plătit „vulturii” în 2009 pentru a-l transfera de la Cruzeiro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER