Alertă la Ajax!** „Lăncierii” nu se așteptau la așa ceva cu doar trei zile înainte de meciul cu Steaua: De Boer, ‘trădat’ de un jucător cheie
INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA STEAUA – AJAX
INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA CFR – INTER
Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Ajax și unul dintre cei mai promițători mijlocași ai Europei, Christian Eriksen, nu dorește să-și prelungească înțelegerea cu gruparea olandeză.
Marc Overmars, directorul sportiv al clubului batav, a precizat că a avut o discuție cu jucătorul despre viitorul acestuia, iar danezul a afirmat că dorește să analizeze bine toate ofertele venite pe adresa sa și nu se grăbește să-și pună semnătura pe un nou contract.
„Christian ne-a informat că dorește să semneze prelungirea contractului în acest moment. Cred că a fost sfătuit de agentul său să aștepte până la finalul sezonului pentru a vedea ce cluburi sunt cu adevărat interesate de el”, a declarat Overmars pentur publicația daneză BT.
Manchester United, Liverpool, Barcelona sau Juventus sunt doar câteva dintre cluburile care și-au manifestat în trecut interesul pentru Eriksen. Din 2009 de când se află la Ajax, Erikse a jucat 143 de meciuri și a marcat 26 de goluri.
16 milioane de euro este cota de piața a mijlocașului în vârstă de 20 de ani