Alessandro Del Piero va juca în campionatul Indiei

Fostul atacant al formației Juventus Torino, Alessandro Del Piero, va juca, în perioada 12 octombrie – 20 decembrie, în campionatul Indiei, la formația Dynamos Delhi, a anunțat, joi, cotidianul The Times of India, citat de Corriere dello Sport.

Del Piero va fi prezentat oficial astăzi, într-o conferință de presă.

Echipa Dynamos Delhi este proprietatea unei companii de televiziune prin cablu.

În nou înființatul campionat al Indiei vor mai evolua francezii David Trezeguet și Robert Pires, spaniolii Luis Garcia și Joan Capdevilla și englezul David James.

Cele opt echipe care vor juca în campionatul indian sunt Goa, Dynamos Delhi, Guwahati, Kochi, Kolkata, Mumbai, Pune FC și Chennai.

MEDIAFAX

Publicat: 28 08. 2014, 15:27
Actualizat: 28 08. 2014, 15:28