Alessandro Nesta și-a anunțat retragerea din activitate la finalul sezonului din MLS
Fundașul italian al echipei Montreal Impact, Alessandro Nesta, și-a anunțat, duminică, retragerea din activitate la finalul sezonului din liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), informează site-ul oficial al UEFA.
„La finalul sezonului mă voi retrage. Vreau să încep să antrenez. Îmi voi lua o pauză și apoi voi începe să studiez pentru postura de antrenor”, a spus Nesta, campion mondial cu naționala Italiei în 2006.
Alessandro Nesta, în vârstă de 37 de ani, a evoluat în cariera sa la echipele Lazio Roma, AC Milan și Montreal Impact.