Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan, colegi cu „Pantera neagră”! Bafetimbi Gomis a semnat cu Galatasaray

Bafetimbi Gomis, atacantul francez în vârstă de 36 de ani, s-a despărțit de Al Hilal și a semnat cu Galatasaray, unde va fi coleg cu românii Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan.

Poreclit „Pantera neagră” datorită modului său de a se bucura la goluri, precum o felină, Bafetimbi Gomis revine la Galatasaray, echipă la care a mai activat în perioada iulie 2017 – august 2018.

După trei sezoane și jumătate petrecute la Al Hilal, unde a fost antrenat și de către Răzvan Lucescu, Bafetimbi Gomis va colabora din nou cu români, de această dată cu jucătorii Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan.

Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan, colegi cu „Pantera neagră”! Bafetimbi Gomis a semnat cu Galatasaray

Bafetimbi Gomis a semnat un contract valabil până în vara anului 2023 cu Galatasaray, echipă care nu stă deloc bine în clasamentul primei ligi din Turcia, ocupând poziția a 15-a, cu 27 de puncte, după 23 de etape disputate.

„Sunt foarte fericit că am revenit aici. Vreau să o văd pe Galatasaray acolo unde îi este locul, în vârful clasamentului”, a spus Bafetimbi Gomis, la prezentarea oficială.

Crescut de către Saint Etienne, Bafetimbi Gomis a mai jucat la Troyes, Olympique Lyon, Swansea, Marseille și Al Hilal.

Răzvan Lucescu, despre Bafetimbi Gomis

Răzvan Lucescu a avut o relație specială cu Bafetimbi Gomis, jucător care a avut un mesaj emoționant pentru antrenorul român la despărțirea acestuia de Al Hilal.

Răzvan Lucescu a oferit detalii, în urmă cu aproape un an, despre situația lui Bafetimbi Gomis, jucător care a leșinat de câteva ori în mandatul lui, pe teren.

„El, când acumulează foarte multă presiune internă, reacționează așa. Scoate toată situația negativă din el. Cade, își pierde puțin echilibrul și după revine, ca și cum ar fi eliberat tot.

Nu știu dacă e fragil psihic. E un mod de a se descărca de această presiune. Alții nu știu să gestioneze presiunea și asta îi afectează. El are acest control asupra corpului și minții lui și după merge mai departe.

Are o reacție pe care o controlează. Am vorbit cu el și mi-a explicat. S-a întâmplat la încălzirea de dinaintea unui meci. Voiam să-l schimbăm… Și-a revenit și a venit lângă mine și mi-a zis «Stai liniștit. Nu am nimic. E modul meu de a mă descărca de presiunea pe care o acumulez. Ai încredere în ce spun». Am avut și totul a fost perfect”, a spus Răzvan Lucescu, pentru GSP, în urmă cu aproape un an.

Sursă foto: Twitter

Publicat: 03 02. 2022, 11:31
Actualizat: 03 02. 2022, 11:32