Alex Mitriță, salariu impresionant la PAOK. Cât va primi New York City pentru împrumutul jucătorului dorit și de Craiova
Alex Mitriță a fost convins foarte ușor să accepte propunerea lui Răzvan Lucescu a de evolua sub formă de împrumut la PAOK. Internaționalul român va primi un salariu pe măsură în Grecia, iar clubul de care aparține, New York City, va fi remunerată cu o sumă consistentă.
Mijlocașul de 26 de ani va încasa 50.000 de euro pe lună la formația din Salonic, totalizând 600.000 de euro pe durata întregului sezon, dublu față de cât i-ar fi putut oferi Mihai Rotaru dacă ar fi ales să revină la Universitatea Craiova în încercarea de a cuceri titlul de campioană în Liga 1.
Alex Mitriță, salariu de 600.000 euro la PAOK
Mai mult, și oferta pentru americanii de la New York City a fost una foarte bună. Clubul ai căruit investitori o patronează și pe Manchester City va primi 500.000 de euro în schimbul mutării, anunță GSP.
Echipa antrenată de fostul selecționer al României speră să ajungă în grupele Conference League, acolo unde deja este sigură de prezență campioana României, CFR Cluj.
După 1-1 cu Rijeka pe teren propriu, PAOK are emoții înaintea returului din Croația. Grecii au dominat însă categoric prima manșă și au egalat pe finalul meciului.
Alex Mitriță a negociat de la Craiova mutarea sa. Internaționalul român s-a antrenat cu Universitatea Craiova timp de cinci zile, ceea ce le-a dat speranțe mari suporterilor din Bănie.
Inclusiv Laurențiu Reghecampf spera ca mijlocașul să își dorească să pună umărul alături de fosta sa echipă.
Mitriţă este o opţiune pentru noi, este un jucător foarte iubit aici la Craiova, vom vedea, mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct. Vor veni jucători, încercăm să aducem şi să alegem jucătorii care să ne ajute cât mai mult în ceea ce vrem să facem, analizăm şi cred eu că până în perioada în care vom pleca la munte în mini-cantonament din pauza pentru meciurile echipei naţionalei vom clarifica absolut tot ceea ce trebuie – declara Laurențiu Reghecampf în urmă cu o săptămână