Starul fotbalului iranian Ali Karimi a fost reprimit de clubul Steel Azin FC în lotul echipei, după ce inițial s-a renunțat la serviciile lui, pedeapsa pentru acesta deoarece că nu a ținut post fiind o amendă de 30.000 de euro.
La 15 august, clubul Steel Azin FC anuța pe site-ul oficial despărțirea de fostul jucător al echipei germane Bayern Munchen. „Steel Azin FC fost obligat să-l dea afară pe unul dintre jucătorii dăi, Ali Karimi, pentru că a dat dovadă de nesupunere și nu a ținut post în timpul Ramadanului. Fostul jucător al echipei Bayern Munichen chiar a insultat membri ai federației iraniene și responsabili ai clubului din Teheran care l-au interogat în privința acestui caz”, anunța clubul iranian.
Karimi, în vârstă de 31 de ani, numit „Maradona din Asia”, este al doilea cel mai titrat jucător din Iran.
În timpul Ramadanului, credincioșii trebuie să se abțină de la mâncare, băutură, să nu fumeze și să nu întrețină relații sexuale de la răsăritul până la apusul soarelui. Cei care nu postesc trebuie să evite să mănânce și să bea în public în timpul zilei.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER