Brazilianul CÃcero João de Cézare, cunoscut drept Cicinho (foto, în dreapta), a vorbit deschis pentru FOX Sports despre problemele care l-au împiedicat să-și atingă potențialul și din cauza cărora nu a reușit să se impună la Real Madrid, deși galacticii îi ofereau șansa carierei în 2006, când îl cumpărau de la Sao Paulo.
Trecut în perioada de vârf a carierei pe la Real Madrid (2000-2007) și AS Roma (2007-2012), fundaușul dreapta de 36 de ani s-a retras în 2016, după o experiență în Turcia, la Sivasspor și acum recunoaște că problemele cu alcoolul și depresia l-au făcut să ofere fotbalului mult mai puțin decât și-ar fi dorit.
Cicinho a mai abordat și în trecut problema sa cu băutura, dezvăluind în 2016, într-o emisiune televizată că ajunsese să bea atât de mult încât credea că îl vede pe Iisus Hristos: „Într-o zi, după ce băusem 18 caipirinha și 14 sticle de bere, l-am văzut pe Iisus! Acum, doctorii îmi spun că voi muri dacă nu-mi schimb stilul de viață”.
Cicinho recunoaște că a ignorat toate sfaturile primite și că situația scăpase de sub control în cazul său.
„Am fost un alcoolic, pentru că nu mă opream la o singură bere. Beam până cădeam pe jos. Când am ajuns la Real Madrid totul a scăpat se sub control. Începusem să beau foarte mult și nu doar noaptea. Un ziarist m-a văzut că beam, dar am fost salvat atunci de perioada bună traversată de echipă.
Regret totul, nu am ascultat de sfaturile nimănui. Aceste lucruri nu te scapă de depresie, doar riști să ajungi și mai depresiv.
Nu mă simțeam confortabil cu tatuajele mele. Mi le-am făcut doar sub influența alcoolului. Mă îmbătam, pentru că detestam durerea și aveam nevoie de asta pentru a mă tatua. Credeam că îmi vor aduce liniștea, dar nu a fost chiar așa. Mă imaginam la 60 de ani, mâncând o prăjitură în timp ce eram acoperit de tatuaje”, a declarat Cicinho pentru Fox Sports.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER