Tianjin este un oraș din nord-estul Chinei, în care locuiesc aproximativ 13 milioane de suflete. Recent, la gruparea din acest oraș, controlată de Grupul TEDA, s-a transferat și Lucian Goian, de la Astra. Totuși, planurile chinezilor par să nu se fi oprit aici, întrucât chinezii îl iau și pe Pablo Brandan, de la Steaua. Argentinianul va pleca la Tianjin după dubla manșă cu Twente, din Europa League.
ProSport a vizitat echipa chineză în timpul unui meci amical contra sârbilor de la FC Rad. Imediat cum a observat aparatul de fotografiat, un oficial zâmbitor a sărit de pe banca tehnică și ne-a întâmpinat cu un serios „Bine ați venit! Cine sunteți și cu ce vă putem ajuta?”. Lămurit, acesta a oferit informații despre transferul care poate aduce cea mai mare pierdere din ultimii ani pentru Steaua.
„Brandan este un jucător mare, este o onoare dacă ar accepta să joace pentru noi”, a declarat Jhu Zan, cel care se recomandă ca fiind scouter și director tehnic la Tianjin Teda, echipă care se află în cantonamentul din Antalya mai puțin de un kilometru de locul în care este cazată Steaua. „L-am urmărit chiar și în România, am zburat mult până la voi, la București, ca să-l vedem pe viu în meciul Steaua – CFR Cluj 1-1”, spune Zan, cel care acceptă încântat să scrie un mesaj de bun venit pentru argentinian.
„Un jucător ca Brandan e important pentru noi”
Dincolo de entuziasmul lui Jhu Zan, trecerea lui Brandan la Tianjin Teda depinde numai de patronul Stelei. Cel puțin așa spun jurnaliștii chinezi, cei care însoțesc echipa peste tot în lume. „La noi nu s-a vorbit foarte mult despre acest transfer. Cei de aici, de la echipă, nu prea au voie să spună lucruri despre Brandan până când nu va fi oficial, însă pot să vă asigur că președintele lui Tianjin, Li Guangyi, așteaptă un răspuns de la președintele vostru”, explică reporterul asiatic.
Tăcerea este păstrată inclusiv de către antrenorul lui Tianjin, croatul Josip Kuze ). „Pot să spun doar că îmi plac fotbaliștii români, m-am întâlnit cu ei atunci când antrenam echipa națională a Albaniei. Brandan? Așteptăm să fie oficial și vorbim pe urmă, un jucător valoros așa cum este el ar fi un câștig important pentru noi”, a spus acesta.
„Pablo nu este singurul stelist pe care îl vor chinezii. Vor să-i ia și pe Tănase și pe Bourceanu. Vor face oferte foarte bune”, Bogdan Mara, fost fotbalist Tianjin Teda
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER