Americanii vor AS Roma

Faptul că proprietara echipei italiene AS Roma, familia Sensi, are mari probleme financiare nu reprezintă o noutate, această situație datând de aproape cinci ani.

Familia Sensi este proprietara holdingului Italpetroli, prin intermediul căreia controlează clubul. Însă afacerile merg foarte prost, Italpetroli având la această oră un debit de 370 de milioane de euro. Cu trei ani în urmă, puternicul concern rus Gazprom a încercat să cumpere Roma, dar oferta a fost refuzată.

Acum, după ce au pătruns în fotbalul englez, americanii vor să intre și în Italia, doi mari coloși de peste Ocean făcându-i aceeași propunere familiei Sensi, 250 de milioane de euro pentru preluarea clubului, cu dreptul ca Franco Sensi să rămână președinte onorific.

Primii care au făcut oferta sunt un grup de investitori în frunte cu Casey Wasserman, locul 79 între cei mai puternici oameni implicați în sportul american, dar cu siguranță numele celui de-al doilea ofertant, Joseph Fisher, cu o avere de 1,5 miliarde dolari, deja proprietar al echipei de soccer San Jose Earthquakes și a echipei de baschet din Oakland, poate fi un motiv serios pentru Sensi de a se așeza la masa tratativelor.

Nicio echipă din Serie A nu are proprietar din afara Italiei

Publicat: 18 03. 2008, 20:10
Actualizat: 18 03. 2008, 20:11