Chiar dacă a jucat doar un singur sezon la FC Barcelona, în stagiunea 1996-1997, Ronaldo Luis Nazario Da Lima și-a pus amprenta asupra istoriei clubului catalan cu câteva prestații de excepție, dar și cu câteva episoade picante ce țin de viața extrasportivă a fostului atacant.
Un astfel de episod a fost dezvăluit în cartea intitulată „În spatele porților”, în care sunt prezentate mai multe momente din istoria de 113 ani a clubului „blaugrana”. Ajuns acum la 120 de kilograme, Ronaldo își aduce aminte cu plăcere de vremurile în care, la 20 de ani, ar fi făcut sex cu două fete în vestiarul de pe Camp Nou.
„Ronaldo întârzia să iasă din stadion, iar oamenii de ordine s-au dus să vadă ce face. Atunci l-au văzut pe fotbalist însoțit de două fete, despre care a spus că sunt două vizitatoare care vor să vadă vestiarele. Agenții de securitate l-au lăsat în pace pe Ronaldo, însă când au revenit la punctul de comandă au văzut pe camerele de supraveghere cum atacantul întreținea raporturi sexuale cu una dintre fete, pe o canapea”, scrie autorul Lluis Lainz.
Conform aceleiași surse, președintele de atunci al Barcelonei, Josep Lluiz Nunez, a ordonat ca incidentul să fie mușamalizat: „Nu vă dați seama că are doar 20 de ani și că la vârsta asta nu vrea altceva decât să se distreze?”
Ronaldo a jucat la Barcelona în 64 de partide și a marcat 61 de goluri în toate competițiile, având o medie uluitoare de aproape un gol pe meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER