ANALIZĂ‚ / Hat-trick, între ficțiune și realitate

Fiind publicat într-o revistă englezească, Four Four Two în
speță, să spunem din start că acest articol privește mai mult
fotbalul britanic, adică este concentrat pe țara care a inventat
fotbalul. Pe urmă, nu toți sunt familiarizați cu termenul, dar se
pare că doar pentru insulari este important. În sfârșit, era normal
să începem cu Hurst, omul care a marcat, cu hat-trick-ul său,
finala din 1966, care înseamnă, încă și azi, singurul titlu suprem
din istoria fotbalistică a Angliei.

Motto: „Socrul meu i-a spus soției mele că voi marca trei
goluri în finală, iar eu am râs când am auzit. Nu mi-a venit să
cred că am reușit!” Geoffrey Hurst

Incredibil, într-adevăr! Dacă nu ar fi fost o partidă de cricket,
probabil că noțiunea de hat-trick nici nu ar fi existat. Termenul a
apărut în 1858, când un jucător englez, Stephenson, a lovit trei
bețigașe din trei lovituri posibile într-un joc împotriva lui
Hallam. După cum spune legenda, drept recunoștință, Stephenson a
primit cadou de la coechipierii săi un set de trei pălării albe.
Din acest motiv, când sintagma a fost adoptată în fotbal, unui
fotbalist i se recunoștea că a reușit un hat-trick doar dacă marca
trei goluri consecutive într-o partidă, fără ca alt jucător să
înscrie între golurile sale. Și asta nu era singura condiție!
Golurile trebuiau marcate după ce respectivul jucător atingea
mingea cu ambele picioare și cu capul (un hat-trick „perfect”,
conform standardelor moderne). Asta a fost doar la început.

Din fericire pentru fotbaliști, cerințele unui hat-trick nu mai
sunt drastice (cu excepția Germaniei, unde în mod contrastant cu
stereotipul națiunii, interpretarea strictă a rămas). Mai precis,
un jucător poate să înscrie cu obrazul stâng, cu ceafa și cu fundul
și tot ar fi erou pentru hat-trick-ul reușit.

Cel mai faimor marcator de „triple” este fostul jucător al lui
Middlesbrough, George Camsell, care, în sezonul 1926-27 a marcat 59
de goluri, din care a reușit nouă hat-trick-uri. Dacă ar fi
executat penalty-urile probabil că reușea chiar mai multe!

Legenda lui Everton, Dixie Dean, a fost și el un prolific
marcator de hat-trick-uri, fiind deținătorul recordului: 37 de
„triple” în întreaga carieră. Pentru a pune totul într-un context,
cel mai de succes marcator de hat-trick-uri din noul format al
campionatului Angliei, Premier League (înființată în 1992), este
Alan Shearer, care a reușit doar 11 „triple”. Dar, să luăm
lucrurile mai în amănunt…

Amintiri cu
hat-trick

Alte „triple” celebre sunt cele semnate de Stan Mortenson
(Blackpool) în finala Cupei Angliei din 1953 (4-3 contra celor de
la Bolton Wanderers), dublul „hat-trick” reușit de George Best
pentru Manchester United în 1970 în poarta celor Northampton în
1970 (adică, șase goluri într-un singur meci, 8-2 pentru formația
sa în partida contând pentru turul V al Cupei Angliei) sau trio-ul
reușit de nigerianul Nwanko Kanu în 1999, în decursul a numai 15
minute de joc, atunci când a fost introdus pe teren din postura de
rezervă în momentul în care Chelsea conducea cu 2-0. Evident,
hat-trick-ul său a însemnat victoria lui Arsenal cu 3-2 în fața
echipei la care evolua pe vremea aceea și Dan Petrescu.

Una dintre principalele „victime” ale unor asemenea reușite de
excepție este și stoperul lui Leicester, Steve Walsh, care a fost
martorul direct a două astfel de performanțe în anul 1999, ambele
contra celor de la Arsenal, o dată fiind pradă ușoară pentru
francezul Anelka, a doua oară pentru olandezul Bergkamp.

„Am senzația că jucătorul care reușește un hat-trick
într-un meci este pentru că așa i-a fost scris din noaptea
timpurilor, nu pentru că eu sau cine știe care alt fundaș de
meserie am dormit în ghete. Sigur, nu sunt omul care să fug de
răspundere, este clar că am greșit și, cel puțin în cazul
francezului, dar să-l ai pe Dennis ca adversar este ceva teribil.
Păi, golurile care au compus hat-trick-ul batavului au ocupat, la
vremea aceea, toate locurile podiumului în ceea ce televiziunea
numea „Match of the day’s goal”. Sincer, cred că nici trei fundași
nu l-ar fi putut marca pe Bergkamp în după-amiaza aceea. Dar, dacă
ar fi făcut-o, fotbalul ar fi fost văduvit de trei goluri
excepționale, nu-i așa?”, zâmbește el.

Denis Law, culmea
ghinionului

Celebrul jucător, poreclit „The King” înainte ca această poreclă
să-i fie atribuită lui Cantona, a marcat un hat-trick împotriva
celor de la Luton Town într-un meci de cupă, iar după pauză, a
recidivat!

„Aveam 20 de ani, jucam la City, era cu un sezon înainte
să ajung la United, eram încă un nimeni în fotbal și, între
minutele 19 și 34 am marcat primul hat-trick din carieră. Asta nu a
fost totul, deoarece în primele 20 de minute ale celei de-a doua
reprize l-am reușit pe al doilea. Wow, mi-am zis, șase goluri
într-un singur meci… Când colo, când mai erau câteva minute de
joc, conduceam cu 6-2, începe o ploaie torențială, iar arbitrul Ken
Tuck fluieră întreruperea jocului! Bad luck, son!, îmi zice el,
golurile tale vor conta doar pentru povești! Ei bine, se reia jocul
de la 0-0 și pierdem cu 3-1!!! Este cea mai amară amintire
fotbalistică pe care mi-a fost dat s-o trăiesc”,
precizează el.

„Not a big deal” în afara
Angliei

Restul lumii, din câte se pare, nu are același respect pentru
autorii unei triple într-un singur meci. Sigur, respectul pentru
această cifră fatidică există peste tot, dar doar Anglia o asociază
cu performanța.

„Am marcat de trei ori contra Braziliei, în Italia 1982,
și acest lucru m-a făcut celebru pe viață. Cu atât mai mult cu cât
tocmai ce fusesem eliberat din închisoare”, își aduce
aminte Paolo Rossi, cel care a învins de unul singur poate cea mai
mare echipă din istoria fotbalistică a Braziliei.

„Da, întărește el, e o amintire excepțională, dar nu
m-am gândit niciodată la faptul că am marcat o tripletta”,
spune cel care evolua la Juventus pe vremea aceea. Nici în America
de Sud lucrurile nu sunt prea mult diferite. Potrivit jurnaliștilor
argentinieni, spre exemplu, „trei goluri înseamnă că ți-ai
făcut treaba ca atacant, dar nu există niciun fel de premiu sau
emisiune sau orice altceva care să onoreze pe autorul unui
hat-trick. Mai mult decât atât, termenul respectiv a început să fie
folosit abia de trei sau patru ani. Cam asta este”,
punctează corespondenți de presă ai mai multor ziare de sport din
America Latină.

Englezii nu știu să
explice

Au fost destule cazurile în care chiar jucători insulari care
reușiseră câte hat-trick-uri să nu fie în stare să explice cât de
importantă este pentru ei o asemenea performanță. Spre exemplu,
Wayne Rooney, după ce a marcat o „triplă” într-un meci de Ligă
contra celor de la Fener, a avut mari probleme în a păstra balonul
cu care reușise să perforeze poarta turcilor de trei ori.

„Mă duc la belgianul De Bleckere, care confiscase
mingea, și i-o cer politicos. Acesta, mirat, mă întreabă de ce,
deoarece, în mod normal, arbitrul este cel care păstrează obiectul
muncii. Îi explic omului că am marcat un hat-trick, știa despre ce
e vorba, dar ce credeți că face? Dă plictisit din umeri și îmi
spune că, la urma-urmei, sunt plătit să dau goluri, de ce să
primesc și mingea? Insist, iar el mă amenință că-mi arată caronașul
roșu. Chipurile, pentru presiuni exercitate asupra cavalerului
fluierului după încheierea partidei. Până la urmă, l-am îmbunat și
mi-a dat-o, dar a făcut-o cu aerul că-mi făcuse un mare favor și că
îi sunt dator!”, își amintește internaționalul englez.

În schimb, există și indivizi care nu știu că după ce marchezi
un hat-trick nu te duci în cabina adversarilor și le ceri să-ți dea
autografe pe mingea cu care le-ai înfipt trei pumnale în spate.
Este exact ceea ce a făcut Dennis Bailey, jucător al lui Queen’s
Park Rangers, ultimul fotbalist care a marcat un hat-trick pe Old
Trafford. Evident, fotbaliștii lui United s-au uitat la el ca la o
arătare, iar Sir Alex aproape că l-a trimis undeva.

Ian Rush, hat-trick-man
prin excelență

Galezul care a bătut toate recordurile ca atacant al lui Liverpool,
a admis că pentru el o „triplă” înseamnă mai mult decât un memento.
„Atunci când am reușit pentru prima oară să marchez trei
goluri într-un meci contra rivalilor de la Everton, m-am simțit
fotbalist. Da, mi-am zis. Acum nu mai ești doar o vedetă creată de
presă ca să-și vândă marfa, acum ești chiar un superjucător cu acte
în regulă”, afirmă, sigur pe el, galezul care a punctat și
contra lui Dinamo pe fostul 23 August.

Hat-trick-uri un pic
diferite

1. „Triplă” în proprie poartă: Stan Van Den Buys
(Belgia)

„Jucam contra celor de la Anderlecht… mai întâi o
lovitură liberă care ieșea sigur afară m-a lovit în cap și s-a dus
direct în vinclul porții noastre. Pe urmă, un contraatac, centrare
clasică, mă trezesc eu să pun un picior și… un nou autogol. În
sfârșit, un corner, vreau să pun pieptul pentru a o da portarului
nostru, el ieșise… gol. Autogol, adică. Am pierdut cu 3-2, toate
golurile lui Anderlecht au fost autogolurile mele. Dar, nu-i nicio
problemă, aveam 38 de ani, nu a avut nimeni tupeul să-mi reproșeze
ceva. Ba da, nevastă-mea. Dar, vă spun sincer, am dormit foarte
bine în noaptea aceea, nu am avut niciun fel de
remușcări„.

2. Tripla unui portar: Jose Luis Chilavert
(Paraguay)

Ce-i drept, toate trei marcate din lovituri de la 11 metri, în
partida dintre Velez Sarsfield – Ferro Carril Oeste 6-1 în
1999.

3. Triplu hat-trick: Ted McDougall (Scoția)

Nouă goluri marcate de atacantul care a început să joace fotbal la
Liverpool, de fapt, în partida Bournemouth – Margate 11-0, meci
contând pentru turul I al Cupei Angliei.

4. Hat-trick din lovituri libere: Ray McKinnen
(Scoția)

„Eram la Dundee și jucam în Cupă contra celor de la
Kilmarnock. În tur fusese 1-1, așa că părea a fi o simplă
formalitate pentru noi. Mă rog,… începe meciul și primim gol.
După care, lovitură liberă pentru noi. Având în vedere că
responsabilul pentru asemenea execuții era accident, m-am decis să
execut eu. Am tras un șut fără să mă gândesc prea mult și… 1-1.
Imediat, mai luăm un gol și intrăm la pauză în dezavantaj. Pe urmă,
la reluare, arbitrul ne acordă o lovitură liberă, un fel de corner
mai scurt. Mă duc, execut, dar greșesc centrarea și uite așa am
egalat. Ca să fie totul perfect, în minutul 90, când eram
eliminați, primim o indirectă de la 18 metri. Drept pentru care,
iau mingea și șutez direct pe poartă. Portarul lor, necunoscând
regulamentul, vrea să prindă balonul și îl scapă în plasă… Asta
este istoria hat-trick-ului care m-a făcut celebru”, râde
el.

5. Cel mai rapid hat-trick:

a) din toate timpurile: Tommy Ross (Scoția)

Un minut și 30 de secunde. Atât i-a trebuit jucătorului lui Ross
Country pentru a perfora poarta celor de la Nairn Country, în 1944.
„Nici măcar n-a fost o mare bucurie, cum vezi acum la TV.
Ne-am strâns cu toții la mijlocul terenului și ne-am îmbrățișat.
Cam cum sunt grămezile neordonate la rugby. Pe urmă, mi-aduc aminte
că antrenorul mi-a aruncat-o că am auzit zgomotul avioanelor de
bombardament germane și am înscris repede pentru a avea timp să mă
pun la adăpost…”

b) din Premier League: Robbie Fowler
(Anglia)

Patru minute și 32 de secunde, de atât timp a avut nevoie Robbie
Fowler să marcheze de trei ori într-o partidă disputată între
Liverpool și Arsenal, în 1994.

c) din Champions League: Mike Newell
(Anglia)

Exact nouă minute, suficient pentru ca Mike Newell să marcheze de
trei ori în poarta celor Rosenborg, în 1995.

Să mai spunem că primul care a marcat un hat-trick în istoria
Premier League a fost Eric Cantona, în 1992, pe vremea când juca la
Leeds, contra celor de la Tottenham, exact în anul înființării
acestui brand de excepție numit Premier League. Pe urmă, la World
Cup, spre exemplu, singurul fotbalist care a reușit asemenea
performanțe la două turnee finale diferite este
argentinianul Batistuta (1994 și 1998), în timp ce
trei jucători se pot lăuda cu câte două hat-trick-uri marcate la
același turneu final: francezul Just Fontaine (1958), maghiarul
Sandor Kocsis (1954) și vestgermanul Gerd Muller
(1970).

Ciudățenii și recorduri

Robert Earnshaw, jucătorul lui Nottingham Forrest,
este singurul care se poate lăuda cu „triple” marcate în
toate ligile profesioniste (Premier League, Championship,
League One, League Two), cupe (Cupa Angliei și Cupa Ligii) precum
și în partide internaționale. Pe urmă, recordul de hat-trick-uri
marcate într-un singur sezon îi aparține lui George
Camsell, nu mai puțin de nouă, în sezonul 1926-27, pe
vremea când îmbrăca tricoul lui Middlesbrough. În sfârșit, omul
care a reuși cele mai multe „triple” în istoria Premier League
(adică, din 1992 până în prezent), mai exact 11, este Alan
Shearer, nouă la Newcastle și două la Blackburn
Rovers.

Hat-trick-ul perfect

Spre exemplu, în Anglia, țara care a inventat termenul, hat-trick
înseamnă trei goluri într-un meci, consecutive sau nu, cu adversari
intercalați sau fără, în poarta adversă sau în propria poartă. Dar,
pentru a fi perfect, trebuie ca golurile să fie marcate în
următoarea ordine: picior drept, lovitură de cap, picior stâng. Din
acest punct de vedere, un singur fotbalist se poate lăuda cu zisa
performanță, și anume Gabriel Agbonlahor, în partida Aston Villa –
Manchester City 4-2.

* Dixie Dean (Everton) este omul care a marcat cele mai
multe hat-trick-uri în întreaga sa carieră, adică 37 de triple!
Dintre acestea, opt au fost înscrise în cel mai bun sezon al său,
1927-28, când a marcat în total 60 de goluri!