ANALIZĂ‚ / Revanșa renegaților

ANALIZĂ‚ / Revanșa renegaților
  • Publicat:
  • Actualizat:

După retrogradarea cu Zaragoza, "Principele" Milito, cum îl numesc italienii, conduce în clasamentul marcatorilor în Serie A. În Spania pe primul loc se află camerunezul Barcelonei, căruia i se spusese că nu se va conta pe el în acest sezon.

În schimb, în Premier League, top scorer-ul este Anelka, omul care a ratat penalty-ul decisiv în finala de la Moscova, rezerva lui Drogba. În campionatele mai mici din Europa au apărut, pe de altă parte, nume absolut noi: Ibisevic, El Hamdaoui, Maazou…

Man on fire

Cam asta era starea fiecăruia dintre cei trei, nu mai departe de trei luni. Astăzi, în schimb, umflă plasele adversarilor și se află, din nou, pe cai mari. Dar, ce se întampla, de fapt, acum nici o sută de zile? De ce situația lor era incerta?

Italia: Diego Alberto Milito (Genoa 1893)

A revenit la Genova pe ultima sută de metri, transferul său fiind înregistrat cu câteva minute înainte de expirarea perioadei limită pentru mercato. Mai exact, până pe data de 1 septembrie, Milito era legat practic de Zaragoza, echipă proaspăt retrogradată, eveniment la care nu se gândise nimeni că ar putea fi posibil. Pe urmă, revenirea la roș-albaștri, pentru care mai evoluase în Serie B și pentru care marcase 33 de goluri în respectiva categorie și pentru care a simțit o plăcere deosebită să revină după trei ani de despărțire.

De altfel, în toți acești ani în care a evoluat în Spania, "Il Principe" marcase 51 de goluri în La Liga și s-a bucurat de o presă extrem de favorabilă în Peninsula Iberică. După come-back-ul în Cizmă, a disputat 10 partide și a marcat de nouă ori. Evident, suporterii de pe Marassi au salutat cum se cuvine revenirea golgeterului de care Genoa avea atâta nevoie. Ciudat este că, ajuns la 29 de ani, Milito nu a reușit niciodată să trezească interesul vreunei mari echipe. Oricum, mai este ceva vreme.

Anglia: Nicolas Anelka (Chelsea)

Ultima amintire cu Nicolas nu este prea favorabilă lui. A rămas nemișcat, pietrificat de durere, în zona punctului cu var, în timp ce Van der Sar și toată formația lui Manchester sărbătoreau câștigarea trofeului Ligii Campionilor. Fusese adus la Chelsea în ianuarie trecut și toată lumea se gândea la el ca la o mare deziluzie. Probabil, chiar și Nicolas se gândea să părăsească Anglia, după ce îmbrăcase, pe rând, tricourile lui Arsenal, Liverpool, Manchester City si Bolton trebuia mai nou, să fie eterna rezervă a lui Drogba. Șansa sa a fost, ironia soartei, faptul că ivorianul s-a accidentat, astfel că Scolari a mers pe mâna lui.

Rezultatul? 10 goluri în 12 meciuri, peste orice alt atacant din Premier League! Rămâne de văzut dacă va continua în stilul acesta, cunoscute fiind problemele sale cu eclipsele cam dese de forma, lipsa de seriozitate în pregătire, autosuficiența etc. Din când când în când, zice el, "îmi place să trag o tură până la Paris, să joc cu băieții din gașca mea o miuța, obligatoriu pe mijlocul străzii. Sunt un băiat din *banlieue-ul parizian și asta vreau să rămân. Nu mă interesează ce spun alții", spune francezul. Poate că la 29 de ani, tot atât cât are și Milito, i-a venit mintea la cap.

Spania: Samuel Eto’o (Barcelona)

Probabil, când i s-a spus că nu face parte din proiectul noii Barcelone, camerunezului i-a căzut cerul în cap. Omul marcase pentru catalani, în patru ani petrecuți pe Nou Camp, exact 92 de goluri în toate competițiile în care a fost implicată formația sa. Totuși, "Pep" Guardiola nu l-a scos din echipă, l-a lăsat să joace în câteva amicale și, impresionat de forța de joc și de eficiența internaționalului african, și-a schimbat părerea și a decis să-l păstreze pe Eto’o. Iar cifrele îi dau dreptate: 16 goluri în 14 partide oficiale, din septembrie până azi. În campionat, a înscris de 13 ori, a realizat un careu de ași contra lui Valladolid în numai 44 de minute și marchează cam la o oră de joc în medie. Cum s-ar zice, de fiecare dată când cucul anunță ora exactă, Eto’o ridică mâinile în semn de victorie.

Ce se întâmplă la alții

În Germania, de exemplu, omul-pericol se numește bosniacul Vedad Ibisevic, un globe-trotter care, după ce a făcut ocolul lumii (Elveția, SUA, Franta) a aterizat în Germania, la Aachen, fosta formație a lui Reghecampf, după care a trecut, cu arme și bagaje, la revelația Germaniei și a întregii Europe fotbalistice. Adică, la Hoffenheim, unde și-a pus semnătura pe 13 goluri marcate în 12 partide de primă ligă. Doar în Franța golgeterul nu este deloc o surpriză, iar numele său este Benzema, bineînțeles.

În schimb, lider în clasamentul marcatorilor în Eredivisie din Olanda este El Hamdaoui, fotbalistul lui AZ Alkmaar și marea speranță a fotbalului marocan, în timp ce la "verișorii" belgieni îl remarcăm pe Maazou, un tânăr de numai 20 de ani provenit din Niger și care a punctat de opt ori pentru Lokeren. Și în Portugalia avem o mare surpriză, Wesley pe numele său, fotbalist la Leixoes (Stâncile) care și-a ajutat echipa în cinci ocazii, în timp ce în Scoția există un Boyd, jucătorul lui Rangers (nouă goluri), iar din Rusia, golgeterul campionatului este fotbalistul lui ȚSKA Moscova, cunoscutul Wagner Love, autor a 17 goluri. Mai exact, "From Wagner with love".

*banlieue = comune limitrofe care delimitează regiunea pariziană, o aglomerare urbană uriașă unde trăiesc 10 milioane de persoane; sunt, însă, mulți parizieni de viță veche care spun că acest cuvânt ar fi echivalentul mahalalei bucureștene

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Surpriză! El este jucătorul de la FCSB care ar putea schimba taberele, după înfrângerea de la Botoşani. Iftime nu s-a ferit: ”Acum îl iau”
Surpriză! El este jucătorul de la FCSB care ar putea schimba taberele, după înfrângerea de la Botoşani. Iftime nu s-a…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×