Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat că echipa sa nu regretă plecarea lui Angel Di Maria la Manchester United, punând decizia pe baza prestațiilor pe care acesta le avea în meciurile mari: „Di Maria câștiga meciuri cu energia lui, dar câteodată își pierdea controlul în anumite momente importante. Nu am fost afectat de plecarea lui. Îl am pe Toni Kroos”.
Argentinianul a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Realului, fiind liderul paselor decisive. La apariția zvonurilor plecării lui, jucători precum Cristiano Ronaldo și Sergio Ramos au încercat să îl convingă pe președintele Florentino Perez să nu accepte transferul acestuia.
Di Maria are un început promițător la United, marcând deja 3 goluri și oferind 5 pase decisive în 9 apariții.
Articol scris de Ștefan Ungureanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER