Ryan Giggs a fost numit antrenor interimar după demiterea lui David Moyes, iar Louis van Gaal e creditat cu cele mai mari șanse să preia banca tehnică a lui Manchester United din vară. Potrivit presei din Olanda, familia Glazer, proprietara clubului de pe Old Trafford, și tehnicianul olandez de 62 de ani au ajuns la un acord.
Varianta Louis van Gaal a devenit tot mai plauzibilă în ultimele zile, mai ales că presa din Spania anunță că oficialii de pe Old Trafford au încercat săptămâna trecută aducerea lui Carlo Ancelotti pe banca „diavolilor roșii”. Cei de la MundoDeportivo scriu că pentru realizarea noului proiect de la United ar fi fost preferat italianul de pe banca Realului.
Emisarii englezi i-au făcut o ofertă greu de refuzat, propunându-i un contract de 18 milioane de euro pe sezon prin care ar fi devenit cel mai bine plătit antrenor din lume, chiar și înaintea lui Pep Guardiola, care are un contract de aproximativ 17 milioane de euro pe an la Bayern Munchen.
Totuși, Ancelotti a respins elegant oferta celor de la United, italianul simțindu-se foarte bine la Madrid, club cu care a reușit încă din primul sezon să câștige Cupa Regelui, să se califice în finala Ligii Campionilor și unde mai are șanse și la câștigarea titlului în Spania.
Carlo Ancelotti este un fost mare mijlocaș Italian cu peste 300 de prezențe în Serie A. Din postura de technician, a obținut trei campionate în trei ligi diferite: Milan (2003-04), Chelsea (2009-10) și PSG (2012-13). De asemenea, a câștigat trofeul Cupelor naționale din Italia, Anglia și Spania. La nivel european, a triumfat în două ediții ale Ligii Campionilor, cu AC Milan, în 2002-03 și 2006-07. A câștigat și două Supercupe ale Europei și un Campionat Mondial al Cluburilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER