Derby-ul Madridului (a 155-a întâlnire directă în campionat dintre cele două mari echipe) își va consuma sâmbătă un nou episod. Real conduce detașat, având de peste două ori mai multe victorii (85, față de 36), însă în ultimii ani, sub comanda lui Simeone, Atletico a redevenit o forță care se poate lupta de la egal la egal cu mult mai celebra concitadină.
Deși înfruntarea este una cu o miză uriașă, presa din Spania așteaptă cu sufletul la gură să vadă cum va arăta Real Madrid în noua formulă. Dezamăgit de modul în care s-a integrat James Rodriguez (23 de ani) – adus de la AS Monaco în schimbul sumei de 75 de milioane de euro – la Real, Ancelotti va schimba din această etapă modulul de joc. 4-3-3-ul cu Bale, Benzema și Ronaldo (BBC) se va transforma într-un 4-2-3-1, menit să îi dea mai multă libertate de joc columbianului. James va ocupa poziția centrală din linia de trei din spatele unicului vârf, Benzema, și toți sunt curioși cât de influent va fi el din nou poziție în jocul grupării „blanco”.
În ceea ce privește indisponibilitățile, cei doi tehnicieni pot răsufla ușurați. De la Real vor lipsi doar Jese, Khedira și Carvajal (doar ultimul avea șanse reale să fie titular), în timp ce Simeone nu va putea conta pe Cebolla Rodriguez (accidentat).
„Va fi diferit față de Supercupă. Jucători sunt la un alt nivel din punct de vedere fizic. Nu sunt de acord cu ce am citit în presă, după înfrângerea Realului la Sociedad (4-2, după ce Bale&Co au condus cu 2-0). Ei sunt într-o formă excelentă, dar se întâmplă să și pierzi, chiar dacă ai avantaj. Să nu uităm cât de bine au jucat în prima etapă. Mai mult ca sigur că acest lucru nu i-a descumpănit și sunt deciși să facă o partidă mare pentru a uita de acel rezultat. Real este o echipă de viteză, excelentă pe contraatac, dar sunt convins că echipa mea va ști să contracareze toate armele adversarilor” Diego Simeone, tehnician Atletico
„Trebuie să jucăm la intensitate maximă dacă vrem să ne impunem. Partida de pe Anoeta a fost o lecție bună, vom arăta cât de multe am învățat din ea. Stilul și filosofia noastră de joc nu se va schimba, indiferent de adversar. Îl vom avea pe Cristiano (n.r.Ronaldo) aproape de potențialul maxim. S-a antrenat normal în ultimele zile și nu a mai simțit vreo durere” Carlo Ancelotti
Echipele probabile
1,66/1 oferă bet365.com, una dintre cele mai cunoscute case de pariuri online, pentru o victorie a Realului. Cine mizează pe un succes al oaspeților ar putea câștiga de 5 ori suma ivestită. 1-0 este, potrivit sursei mai sus menționate, cel mai probabil scor (6,5/1)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER