Bayern Munchen, campioana en-titre din Bundesliga, a învins, duminică seară, cu scorul de 2-0 Borussia Dortmund, câștigătoarea Cupei în sezonul 2015-2016, și a cucerit Supercupa Germaniei.
Bayern Munchen s-a impus datorită unor goluri marcate în a doua repriză de Arturo Vidal și Thomas Muller.
Internaționalul din Chile a marcat în minutul 58, de la marginea careului de 6 metri, după o primă încercare respinsă în față de Roman Burki, portarul elvețian al Borussiei Dortmund.
Aflat la debutul pentru Bayern Munchen, Mats Hummels a contribuit decisiv la al doilea gol. Fostul căpitan al Borussiei Dortmund i-a pasat cu capul lui Thomas Muller, în minutul 79, după un corner executat de Thiago Alcantara, iar atacantul german a marcat printre picioarele portarului advers.
Antrenorul Carlo Ancelotti, aflat de asemenea la primul meci la Bayern Munchen, a introdus următoarea echipă: Neuer – Lahm, Hummels, Martinez, Alaba – Vidal (Kimmich 71′), Alonso, Alcantara – Muller (Rafinha 86′), Lewandowski, Ribery (Coman 65′).
Borussia Dortmund: Burki – Passlack, Papastathopoulos, Bartra, Schmelzer – Castro, Rode – Ramos (Weigl 69′), Kagawa, Dembele (Schurrle 68′) – Aubameyang (Mor 78′). Antrenor: Thomas Tuchel.
Bayern Munchen a mai câștigat Supercupa Germaniei în 1987, 1990, 2010 și 2012, precum și neoficial în 1982.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER