Andone, între petrodolarii de la Al-Ettifaq și Amkar Perm

Andone, între petrodolarii de la Al-Ettifaq și Amkar Perm
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Andone trebuie să decidă în această săptămână unde va antrena din 2009. Are de ales între echipa rusă Amkar Perm și petrodolarii celor de la Al-Ettifaq.

Liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, Ioan Andone va reveni pe bancă încă din startul anului viitor. Ando trebuie să aleagă în această săptămână dintr-o serie de mai multe oferte, însă variantele Amkar Perm și Al-Ettifaq par cele mai atrăgătoare.

Antrenorul a primit o propunere generoasă din partea lui Al-Ettifaq, locul cinci în prima ligă a Arabiei Saudite, țară unde antreneză și Cosmin Olăroiu (Al-Hilal). „Sunt în tratative de mai mult timp cu ei, dar nu am luat nicio decizie. Mai am două- trei zile să mă gândesc la oferta lor. Nu pot să zic că voi semna cu ei, pentru că știu cum sunt tratativele. Am discutat cu ei, dar mai sunt câteva detalii de pus la punct. Inițial, mi-au propus un angajament pe un an și jumătate, dar eu nu am fost de acord. Le-am zis că vreau pe șase luni, să mă acomodez, și dacă totul va fi bine, voi prelungi cu ei”, a declarat ieri Andone.

Vrea în Europa League

Surse din anturajul antrenorului susțin că acesta întârzie definitivarea tratativelor cu Al-Ettifaq pentru că e aproape de a semna cu gruparea rusă Amkar Perm. Pe lângă o ofertă financiară generoasă, rușii îi oferă lui Andone și posibilitatea de a antrena din sezonul 2009-2010 într-o competiție europeană. Locul patru în sezonul recent încheiat în Rusia, Amkar e calificată în Cupa UEFA, care din următoarea stagiune se va numi UEFA Europa League. Amkar s-a despărțit la finalul lunii noiembrie de fostul său antrenor, muntenegreanul Miodrag Bozovici, care a plecat la FC Moscova.

AMKAR PERM

• Clubul a fost fondat în 1994
• Stadionul, dat în folosință în 1969, are o capacitate de 20.000 de locuri
• Numele de Amkar vine de la două substanțe chimice, Amoniu și Carbamid (îngrășământ mineral)
• Între 2004 și 2006, orădeanul Erik Lincar a jucat pentru Amkar, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria clubului
• Până acum a fost antrenată de doar trei tehnicieni
• Cota de piață a jucătorilor care au încheiat sezonul la echipă se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro

Al-Ettifaq

• Clubul a fost fondat în 1944
• Meciurile de pe teren propriu le dispută în orașul Dammam, care se află la 389 km de Riyadh
• Are în palmares două titluri de campioană a Arabiei Saudite (1983 și 1987)
• Golgheterul echipei este atacantul ghanez Prince Tagoe, care a marcat 18 goluri în sezonul trecut
• Pe enciclopedia on-line Wikipedia, Andone apare deja ca antrenor al formației!

"Olăroiu mi-a zis să mă duc la Al-Ettifaq, pentru că e o echipă bună și anul trecut a jucat finala Cupei Campionilor Asiei" – Ioan Andone, antrenor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×