Site-ul oficial al lui Chelsea a anunțat primul transfer după revenirea lui Jose Mourinho în Anglia.
Englezii scriu că londonezii s-au înțeles cu Bayer Leverkusen, iar André Schürrle (22 de ani) urmează să facă vizita medicală cu Chelsea în scurt timp.
Tânărul atacant german a marcat 11 goluri în cele 34 de meciuri disputate în sezonul recent de Bundesliga, în care Leverkusen a terminat pe poziția a treia.
În acest moment, Chelsea are în lot doar doi atacanți: Fernando Torres și Demba Ba. Un al treilea vârf deținut de „albaștri”, Romelu Lukaku, care a fost împrumutat sezonul trecut la WBA, a anunțat că nu dorește să revină la Londra și că ar vrea să joace la altă echipă și în campionatul 2013-2014.
25 de milioane de euro este cota de piață a lui André Schürrle (transfermarkt.de)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER