Andrea Agnelli, președintele lui Juventus Torino, i-a dat replica starului argentinian Paulo Dybala, după ce atacantul a declarat recent că nu a fost contactat de nimeni de la club pentru o eventuală prelungire a contractului său.
Toate acestea după ce vârful sud-american al campioanei Serie A a reușit să marcheze în meciul câștigat de torinezi cu 3-1 contra celor de la Genoa.
Boss-ul campioanei Serie A, Andrea Agnelli, a pus sub semnul întrebării comentariile făcute recent de Paulo Dybala în legătură cu contractul său, după ce a spus că internaționalul argentinian are în fața lui o ofertă importantă de prelungire din partea lui Juventus și că șefii clubului așteaptă răspunsul său.
Dybala a pus capăt unei secete în Serie A care data din 4 iulie, după ce a reușit să înscrie o dată în poarta Genovei în victoria echipei sale cu 3-1. Imediat după meci, Dybala a vorbit cu presa despre situația sa contractuală și a dat de înțeles că responsabilii clubului torinez au fost cei care l-au lăsat pe el să aștepte.
„Agentul meu a fost în Torino pentru o perioadă lungă de timp și nu a fost chemat niciodată de către cei de la club”, le-a spus starul argentinian celor de la Sky Sport Italia, imediat după terminarea partidei.
„Sunt dezamăgit să aud că se vorbește despre termeni financiari. Ar fi mai bine dacă ar putea fi spus adevărul, pentru că discuțiile despre aceste aspecte în această perioadă îi montează pe fani împotriva mea, cu toată dragostea pe care o am pentru Juventus”, a mai afirmat Dybala.
Comentariile atacantului au ajuns la urechile președintelui Andrea Agnelli, care a insistat că Dybala este cel nu spune adevărul.
„Am auzit declarațiile, este o parte a muncii mele”, le-a spus Agnelli celor de la Tuttosport.
„Vestea cea bună este golul marcat de el. Paulo a avut o perioadă dificilă, după ce a contractat COVID-19. Am auzit cu mare plăcere despre dragostea lui pentru Juventus. Afecțiunea este reciprocă.
Noi îl vedem pe el căpitanul viitorului. Știu că el a primit deja o propunere care îl va plasa printre primii 20 cei mai bine plătiți jucători din Europa. Așteptăm cu nerăbdare răspunsul lui”, a spus șeful lui Juve.
Agnelli a trimis și o săgeată discretă către Dybala, prin care i-a transmis voalat acestuia că ar trebui să lase fotbalul pe care îl joacă să vorbească pentru el și să demonstreze că este vrednic de un nou contract, superior din punct de vedere financiar celui actual.
„Cel mai important lucru este să vedem răspunsul lui pe terenul de joc”, a spus președintele lui Juventus. „Cu toții ne dorim ca el să fie printre cei mai buni 5 jucători din Europa, el nu se află încă printre ei și este conștient de asta”.
Juventus se află momentan la 4 puncte în spatele liderului actual din Serie A, AC Milan, cu 3 meciuri înainte de pauza datorată sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER