Andreias Calcan, erou în Ungaria! A marcat golul victoriei la prima atingere de balon
Fostul fotbalist al Politehnicii Iași, Andreias Calcan, a avut parte de un debut perfect la echipa maghiară Mezőkövesd – Zsóry.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a marcat golul victoriei formației sale în meciul din deplasare cu Paksi SE, scor 3-2, în prima etapă a sezonului din Ungaria.
Calcan a intrat pe teren în minutul 79, la scorul de 2-2, iar un minut mai târziu a reușit să înscrie golul victoriei echipei sale, la chiar prima atingere de balon.
Andreias Calcan, erou în Ungaria! A marcat golul victoriei la prima atingere de balon
Andreias a primit o minge la marginea careului, ușor lateral stânga și a înscris cu o execuție superbă, un șut plasat, la colțul lung, aducând victoria echipei sale la debut.
Fotbalistul român avut și șansa unui al doilea gol, pe final de meci, dar a ratat de puțin „dubla”.
„A fost un debut foarte bun. A fost golul victoriei, o reușită frumoasă și foarte importantă, care ne-a adus trei puncte. Este al doilea gol pentru mine la noua echipă, am mai marcat și cu o săptămână în urmă, într-un amical cu MTK Budapesta. Mă simt foarte bine aici, avem o echipă bună, echilibrată. Sunt foarte bucuros că am reușit să înscriu și sper să creștem de la meci la meci”, a declarat Andreias Calcan pentru ProSport.
Acesta a semnat în urmă cu două săptămâni un contract pe doi ani cu gruparea maghiară Mezőkövesd – Zsóry, echipă pregătită de Attila Pinter, fost selecționer al Ungariei.
- Andreias Calcan, prima reacție după ce s-a despărțit de Poli Iași: „Am un anumit set de principii și de valori pe care mi le-am dezvoltat în timp și peste care eu nu pot să trec”