Adrian Mutu face o analiză tactică „high-class” a fazei pentru care unii specialiști l-au acuzat pe Radu Drăgușin că ar fi greșit în meciul său de debut! „E clară a cui e eroarea!”
Radu Drăgușin, fundașul celor de la Spurs, a debutat pentru londonezi în remiza cu Manchester United, scor 2-2, de pe Old Trafford.
Mulți l-au acuzat pe român că ar fi greșit pe final, însă Adi Mutu știe cine a fost cel care a făcut cu adevărat marea eroare.
Adi Mutu știe exact cine a greșit la faza din Manchester United – Tottenham în care a fost implicat și Radu Drăgușin
În minutul 90+5, Manchester United era să marcheze golul de 3-2, însă Tottenham a scăpat incredibil. Mulți l-au acuzat pe Radu Drăgușin și au spus că el a greșit, însă Adi Mutu este de părere că Destiny Udogie, fundașul stânga al londonezilor, este cel care a comis eroarea de marcaj prin care „diavolii” ar fi putut să câștige derby-ul de pe Old Trafford.
„E o greșeală de marcaj a fundașului stânga. Se marchează ce e în față, nu în spate. Drăgușin marchează ce e în fața lui, pe Hojlund, fundașul stânga se gândește la bara a doua. Drăgușin pleacă foarte bine, ia ce e în fața lui.
Dacă se dădea doi metri mai în spate, ăla din față rămânea singur. E clară greșeala fundașului stânga, nu are sens să mai vorbim. E un stil de joc foarte greu la Tottenham, cu apărarea la centrul terenului, chiar și când erau în inferioritate. Joacă foarte riscant. E neplăcut pentru orice fundaș
Drăgușin nu știu dacă poate fi acum căpitanul echipei naționale. Îl vezi din afară, dar nu știi cum e în vestiarul echipei naționale. Acolo se știu ierarhiile, cine sunt căpitanii. Dar ca potențial căpitan, da. Eu l-am promovat la tineret.
Greul de acum începe. Paralela să fie cu Gică Popescu, e pe postul lui și a fost și la Tottenham, nu cu mine. Tottenham e o echipă mai mică care vrea să devină mare sau e o echipă mare, care încearcă să devină foarte mare.
Dar nu e City, Chelsea, Manchester City. Eu, unul, m-aș fi dus la Bayern Munchen. Eram primul român acolo. Dacă intrai acolo, nu mai fusese niciunul.
Eu nu știu insideurile de acolo, ei știu de ce au făcut alegerea. Va avea concurență puternică. Și Gardoș era cel mai bun aici și când a mers în Premier League… Când ești la o echipă mare, atacurile sunt mai puține”, a declarat Adi Mutu la Digi Sport.