Carlo Ancelotti și-a găsit deja echipă! E gata să revină în Premier League! A ajuns în Anglia și e pe punctul să semneze contractul
La 60 de ani, Carlo Ancelotti n-are de gând să-și ia o pauză după ce tocmai s-a despărțit de Napoli.
Italianul e aproape de o revenire spectaculoasă în Premier League, acolo unde a mai pregătit-o pe Chelsea, între 2009 și 2011.
Jurnaliștii de la Sky Sports au aflat că Ancelotti a a ajuns deja la Liverpool, acolo unde negociază preluarea lui Everton, club aflat în căutarea unei variante ideale după despărțirea de Marco Silva.
Interimarul a luat 4 puncte cu Chelsea și Manchester United
Duncan Ferguson, interimarul care o pregătește pe Everton, a scos echipa din criză și a luat 4 puncte din meciurile cu Chelsea (3-1) și Manchester United (1-1).
Fost mare jucător al lui Everton, Ferguson ar urma însă să fie schimbat cu Ancelotti, un antrenor cu o experiență bogată, care a dovedit de ce e în stare în Anglia. Italianul a luat trei trofee pe banca lui Chelsea: Premier League, Cupa Angliei și Supercupa Angliei.
Everton este doar pe locul 16 în campionatul Angliei, cu 18 puncte acumulate în 17 etape.
9 echipe a pregătit în carieră Carlo Ancelotti