Ange Postecoglou a avut nevoie de doar 18 minute în care să-l vadă pe Radu Drăgușin pe teren pentru a trage prima concluzie a sezonului

Ange Postecoglou a avut nevoie de doar 18 minute în care să-l vadă pe Radu Drăgușin pe teren pentru a trage prima concluzie a sezonului
SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin a jucat primul său meci în noul sezon, iar Ange Postecoglou a tras o concluzie clară.

Antrenorul lui Tottenham s-a lămurit repede cu fundașul român și a dat verdictul.

Ange Postecoglou a avut nevoie de doar 18 minute în care să-l vadă pe Radu Drăgușin pe teren pentru a trage prima concluzie a sezonului

Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham, nu a fost în lot și a ratat amicalele cu Hearts, QPR și Kobe. În ultimul meci disputat de Spurs, londonezii au jucat cu K League Stars, scor 4-3, iar românul a fost introdus abia în minutul 72, în locul lui Emerson Royal.

După meci, Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham, a rostit doar câteva cuvinte la adresa lui Radu Drăgușin. Tehnicianul formației londoneze se bucură că i-a oferit și lui minute.

„E bine că i-am oferit și lui câteva minute”, a spus sec antrenorul lui Tottenham.

Radu Drăgușin, făcut praf de un fost jucător de la Tottenham: „Nu este de nivelul lui Spurs”

William Gallas, fostul jucător al lui Spurs, l-a distrus pe Radu Drăgușin și a spus că nu e de nivelul lui Tottenham.

„Tottenham are nevoie de încă un fundaș central în cazul în care Romero este accidentat sau suspendat. În ultimele sezoane am fost impresionat de eforturile lui Romero de a deveni un fotbalist mai disciplinat.

Micky van de Ven chiar îmi place, cred că e un jucător grozav, dar a avut și el niște probleme cu accidentările în ultimele sezoane. Dacă Tottenham rămâne fără unul dintre acești doi fundași centrali, atunci are probleme. S-au chinuit fără ei în ultima stagiune.

L-au adus pe Radu Drăgușin în ianuarie. L-am văzut jucând și trebuie să vă spun că nu este la nivelul pentru a juca la Tottenham în cazul în care Tottenham își dorește să concureze cu cele mai bune cluburi din Premier League. Din nefericire, Drăgușin nu este suficient de bun. Îmi pare rău să spun asta, dar ăsta e adevărul”, a spus William Gallas, pentru Gambling Zone, citat de DAZN.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Cauza morții fotbalistului Luca Manolache. Ce a cedat în corpul lui
BREAKING | Cauza morții fotbalistului Luca Manolache. Ce a cedat în corpul lui
N-a plecat: fotbalistul ”dat dispărut” de la FCSB, văzut la antrenamentul dinaintea meciului cu Lyon! În vară e OUT
N-a plecat: fotbalistul ”dat dispărut” de la FCSB, văzut la antrenamentul dinaintea meciului cu Lyon! În vară e OUT
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran,…
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Rapid părăseşte Giuleştiul de două ori în play-off! Unde joacă meciurile pentru profit:
Rapid părăseşte Giuleştiul de două ori în play-off! Unde joacă meciurile pentru profit: "Chiar dacă nu cunoaştem fiecare petic de…
Cum arată și cu ce se ocupă acum Adina Asăvoaiei, cunoscută drept ”păpușa de la Glina”, la 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat enorm de mult, în ultimii ani
Cum arată și cu ce se ocupă acum Adina Asăvoaiei, cunoscută drept ”păpușa de la Glina”, la 18 ani. Este…
Reghecampf a dat lovitura, iar Anamaria Prodan, devastată,  are o reacţie dură: Să plătească!
Reghecampf a dat lovitura, iar Anamaria Prodan, devastată, are o reacţie dură: Să plătească!
BANCUL ZILEI. Alinuța: - Dacă o să fiu o fată cuminte când o să fiu mare, o să am și eu un soț?
BANCUL ZILEI. Alinuța: - Dacă o să fiu o fată cuminte când o să fiu mare, o să am și…
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de…
Puțini ȘTIU răspunsul: Unde se termină Marele Zid Chinezesc?
Puțini ȘTIU răspunsul: Unde se termină Marele Zid Chinezesc?
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce avere are şi nu a stat pe gânduri: Unui tânăr îi trebuie cam 5.000 de lei pe lună ca să trăiască bine
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce avere are şi nu a stat pe gânduri: Unui tânăr îi…
BREAKING NEWS | Alex Dobrescu, iubitul actriței Cristina Cioran, săltat de poliție!
BREAKING NEWS | Alex Dobrescu, iubitul actriței Cristina Cioran, săltat de poliție!
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
×