:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F09%2FFanii-lui-Tottenham-au-dat-verdictul-despre-Radu-Dragusin.jpg)
Românul Radu Drăgușin a fost integralist în meciul Newcastle – Tottenham, scor 2-1, din etapa a treia în Premier League, iar prestația românului a fost lăudată ca niciodată de managerul Ange Postecoglou.
Internaționalul tricolor a profitat de absența titularului de drept, olandezul Micky van de Ven, accidentat, iar evoluția sa la superlativ i-ar putea schimba statutul în ochii antrenorului său.
La conferința de presă după meciul de pe pe St. James’ Park, tehnicianul australian a avut numai cuvinte frumoase la adresa lui Radu Drăgușin, despre care a afirmat că s-a ridicat cu brio la nivelul întâlnirii cu Newcastle.
Prestația foarte bună a stoperului român ar putea fi echivalentă cu schimbarea statutului său la echipa londoneză. Astfel, din rezervă eternă a cuplului Romero – Van de Ven, Drăgușin ar putea emite mult mai des pretenții de titularizare în acest sezon.
„Cred că Radu a avut o prestație bună. A fost o oportunitate grozavă să îl joc. Încă are doar 22 de ani. E încă tânăr, în special pentru un fundaș central, și m-am gândit că, dacă îl expun la această atmosferă, cu pericolul pe care îl pune Isak în atac, trebuie să fie foarte concentrat, iar el a reușit să fie.
Cred că va juca un rol important pentru noi în acest sezon. Faptul că a avut parte de această experiență îl va ajuta mult”, a spus Postecoglou, citat de presa britanică.
Titular pentru prima dată în acest sezon de Premier League, Radu Drăgușin s-a remarcat la o fază în repriza secundă, la scorul de 0-1, când și-a salvat echipa dintr-un moment extrem de delicat.
„A fost intervenția meciului” au afirmat extaziați jurnaliștii britanici, după ce românul l-a blocat la sacrificiu, prin alunecare, pe atacantul lui Newcastle, Aleksander Isak. Suedezul putea închide meciul la respectiva fază, dar Drăgușin a avut o intervenție decisivă.
„Când Isak se desprinde de marcaj și scapă spre poartă, suntem obișnuiți să vedem un gol. Dar fundașul lui Tottenham a salvat ziua după ce a intrat prin alunecare și i-a furat mingea. Un moment uriaș, în meci”, au titrat jurnaliștii de la Daily Mail.