Ange Postecoglou s-a prăbușit emoțional după meciul dintre Brighton și Tottenham, încheiat cu scorul de 2-3, în care l-a ținut rezervă pe Radu Drăgușin.
Tehnicianul celor de la Spurs a vorbit despre înfrângerea echipei pe care o pregătește și a descris-o ca fiind „cea mai dură” pe care a suferit-o de când se află pe banca londonezilor.
Tottenham a pierdut dramatic meciul cu Brighton, după ce a condus la pauză cu scorul de 2-0. Londonezii au avut parte de o repriză secundă de coșmar, iar antrenorul Ange Postecoglou s-a arătat prăbușit emoțional după această partidă.
Reamintim că Radu Drăgușin nu a prins nici măcar un minut în teren în ultima etapă de Premier League.
„A fost cea mai rea înfrângere de când am semnat cu Spurs. Sunt frustrat și absolut marcat de asta (n.r. de faptul că echipa sa a pierdut meciul, deși a condus cu 2-0).
Repriza a doua a fost inacceptabilă. Ne-am cam acceptat soarta și este greu de înțeles, deoarece nu am mai făcut asta până acum”, a declarat Ange Postecoglou, la finalul partidei cu Brighton.
Fanii lui Tottenham nu am mai rezistat și au făcut scandal imediat după meciul dintre Brighton și Spurs, încheiat cu scorul de 2-3, fiind supărați din cauza faptului că Radu Drăgușin a fost lăsat pe banca de rezerve.
Suporterii londonezi sunt de părere că internaționalul român trebuia să fie prezent pe teren și i-au cerut socoteală antrenorului Ange Postecoglou.
Astfel, au lansat mai multe comentarii și postări pe rețelele de socializare, unde i-au cerut socoteală antrenorului pentru faptul că Radu Drăgușin a fost lăsat pe banca de rezerve. Suporterii sunt de părere că internaționalul român s-ar fi putut descurca mai bine decât Cristian Romero, pe care l-au cerut imediat pe bancă.
„Romero ar trebui trecut pe bancă, mai multe șanse pentru Drăgușin”, „Spence și Drăgușin, în locul lui Romero și Udogie”, „Cine l-a ales pe Romero și l-a lăsat pe Drăgușin pe bancă?”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor celor de la Tottenham de pe rețelele de socializare.
Tottenham a început foarte bine meciul de pe terenul celor de la Brighton și au reușit să înscrie în minutul 23 al partidei, prin Brennan Johnson, care a trimis mingea în poartă din pasa lui Solanke.
Trupa pregătită de Ange Postecoglou a continuat să atace și a mai marcat o dată, în minutul 37, când Timo Werner a pasat decisiv pentru James Maddison, care a trimis mingea în poartă și a stabilit scorul pauzei. Astfel, se contura o victorie categorică pentru Tottenham.
Jocul celor de la Brighton s-a schimbat în totalitate în partea secundă a meciului. Yankuba Minteh a redus din diferenţă, în minutul 48, iar în minutul 58 Georginio Rutter a reușit să egaleze. Lovitura de grație a fost dată de Danny Welbeck, în minutul 66, când atacantul a marcat cu o lovitură de cap. Astfel, Brighton s-a impus cu scorul de 3-2 în fața celor de la Tottenham și a ajuns pe poziția a șasea a clasamentului, cu 12 puncte acumulate. De partea cealaltă, trupa pregătită de Ange Postecoglou se află pe poziția a 9-a a clasamentului, cu 10 puncte acumulate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER