Impresarul lui Radu Drăgușin a spus care va fi decizia lui Ange Postecoglou când Micky van de Ven și Cristian Romero se vor întoarce la echipă.
Florin Manea a discutat despre situația lui Radu Drăgușin de la Tottenham și a specificat că fundașul central român a făcut sacrificii pentru a putea evolua pentru gruparea londoneză. De altfel, Manea a specificat că este sigur că Micky van de Ven și Cristian Romero vor fi titulari odată ce vor reveni din accidentări.
Florin Manea a vorbit deschis despre problemele pe care le are Tottenham și a spus că Radu Drăgușin a fost unul dintre jucătorii care a jucat chiar și atunci când întâmpina probleme medicale. De altfel, impresarul a spus că este normal ca Ange Postecoglou să conteze pe van de Ven și Romero, atunci când aceștia vor reveni pe teren, fiind titulari de bază ai echipei.
El e la un nivel foarte mare. Până la urmă, are 2 ani la seniori, face 3 ani acum. Un an a fost în Serie B. Nu poți să zici că are o experiență wow, dar are calități deosebite să facă față la nivelul ăsta. E normal, când vin cei doi (n.r.- Van de Ven și Romero), să-l odihnească, a jucat la trei zile. O să se lupte în continuare. El câștigă experiență cu fiecare meci și are mai multă putere să se bată cu cei doi, când vor reveni. A fost un pic singur, Archie Gray nu e fundaș central. Și-a făcut treaba extraordinar pentru copil de 18 ani, dar Romero îl are pe Van de Ven”, a spus Florin Manea, pentru DigiSport.
El e la un nivel foarte mare. Până la urmă, are 2 ani la seniori, face 3 ani acum. Un an a fost în Serie B. Nu poți să zici că are o experiență wow, dar are calități deosebite să facă față la nivelul ăsta. E normal, când vin cei doi (n.r.- Van de Ven și Romero), să-l odihnească, a jucat la trei zile.
O să se lupte în continuare. El câștigă experiență cu fiecare meci și are mai multă putere să se bată cu cei doi, când vor reveni. A fost un pic singur, Archie Gray nu e fundaș central. Și-a făcut treaba extraordinar pentru copil de 18 ani, dar Romero îl are pe Van de Ven”, a spus Florin Manea, pentru DigiSport.
Impresarul român nu s-a ferit să îi ia apărarea lui Radu Drăgușin, dezvăluind că fundașul central al naționalei României a jucat accidentat nu mai puțin de 3 meciuri pentru Tottenham, iar nu foarte mulți jucători ar fi fost de acord să facă un astfel de sacrificiu.
Nu știu dacă jocul lor ar fi la fel dacă ar juca în situația în care a jucat Radu. El a jucat accidentat vreo 3 meciuri. S-a dat jos din pat după 3 zile cu febră 39 și a jucat cu Newcastle, nu e ușor. N-a cedat, putea să zică: «Domn`e, nu joc», nu aveau ce să facă. Dar a tras de el. A vrut să ajute echipa. Înainte să ajungem la Tottenham, eram cu Chivu la Milano și i-a dat un sfat lui Radu: «Încearcă să nu citești ziarele. Eu eram dat afară in fiecare an de la Inter». Eu sunt foarte mulțumit de cum a jucat, e normal să mai fie și greșeli. Dacă nu avea valoare, nu juca cum a jucat aseară. Îi mai trebuie experiență, da. Fizic stă foarte bine, a început ușor-ușor și pe partea ofensivă să paseze, dar în Anglia se joacă foarte rapid, e pressing, stilul echipei lui e riscant… Pentru înălțimea lui, e foarte rapid. Eu cred că trebuie să elimine greșelile inutile, câteodată încearcă să facă lucruri care nu au rost, dar ușor-ușor înțelege. Asta-i lipsește: jocuri și experiență. El încearcă să învețe și faptul că Mircea Lucescu e antrenorul lui la națională îl ajută foarte mult. Dar el arată o mare perspectivă și o dorință de a crește. Asta sublinia și Postecoglou”, a mai spus Manea, conform sursei precizate anterior.
Nu știu dacă jocul lor ar fi la fel dacă ar juca în situația în care a jucat Radu. El a jucat accidentat vreo 3 meciuri. S-a dat jos din pat după 3 zile cu febră 39 și a jucat cu Newcastle, nu e ușor. N-a cedat, putea să zică: «Domn`e, nu joc», nu aveau ce să facă. Dar a tras de el. A vrut să ajute echipa.
Înainte să ajungem la Tottenham, eram cu Chivu la Milano și i-a dat un sfat lui Radu: «Încearcă să nu citești ziarele. Eu eram dat afară in fiecare an de la Inter». Eu sunt foarte mulțumit de cum a jucat, e normal să mai fie și greșeli. Dacă nu avea valoare, nu juca cum a jucat aseară.
Îi mai trebuie experiență, da. Fizic stă foarte bine, a început ușor-ușor și pe partea ofensivă să paseze, dar în Anglia se joacă foarte rapid, e pressing, stilul echipei lui e riscant… Pentru înălțimea lui, e foarte rapid. Eu cred că trebuie să elimine greșelile inutile, câteodată încearcă să facă lucruri care nu au rost, dar ușor-ușor înțelege.
Asta-i lipsește: jocuri și experiență. El încearcă să învețe și faptul că Mircea Lucescu e antrenorul lui la națională îl ajută foarte mult. Dar el arată o mare perspectivă și o dorință de a crește. Asta sublinia și Postecoglou”, a mai spus Manea, conform sursei precizate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER