Pep Guardiola a primit o lovitură extrem de grea la început de sezon: Kevin De Bruyne s-a accidentat grav și are șanse mici să mai joace pentru Manchester City în 2023!
Superstarul belgian a ieșit accidentat în minutul 23 al meciului cu Burnley disputat în prima etapă a noii campanii din Premier League și a fost înlocuit cu Mateo Kovacic, iar primele vești despre starea mijlocașului nu sunt deloc îmbucurătoare pentru „cetățeni”.
Conform anunțului făcut chiar de Pep Guardiola, accidentarea lui De Bruyne este destul de gravă, iar în următoarele zile se va decide dacă va apela sau nu și la o operație. În cazul în care va ajunge „la cuțit”, belgianul va absenta în jur de patru luni ceea ce înseamnă că are șanse semnificative să nu mai evolueze în 2023! În cel mai optimist scenariu, s-ar putea afla pe gazon în a doua jumătate a lunii decembrie, dacă staff-ul lui City va risca.
„Accidentarea lui Kevin De Bruyne este una serioasă. Va absenta câteva luni. Vom decide în următoarele zile dacă se operează, dar cu siguranță îl vom pierde pentru ceva timp”, a anunțat Guardiola, citat de Fabrizio Romano.
Pep Guardiola: “Kevin de Bruyne’s injury is serious one. He will be out for a few months”. 🚨🔵 #MCFC “We have to decide in the next days on surgery but for sure we lose Kevin for some time”. pic.twitter.com/F2sAcD5ERz — Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 15, 2023
Pep Guardiola: “Kevin de Bruyne’s injury is serious one. He will be out for a few months”. 🚨🔵 #MCFC
“We have to decide in the next days on surgery but for sure we lose Kevin for some time”. pic.twitter.com/F2sAcD5ERz
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 15, 2023
Man City a început noul sezon din Premier League cu o victorie de răsunet, 3-0, împotriva nou-promovatei Burnley. La capătul partidei, Pep Guardiola l-a ridicat în slăvi pe antrenorul adversarilor, Vincent Kompany, pe care l-a antrenat timp de trei sezoane la City.
„Primul meci al sezonului, deplasare, împotriva unei echipe nou-promovate care joacă cu o astfel de pasiune este întotdeauna extrem de complicat. Sezonul trecut, Vinny (n.r. – Vincent Kompany, antrenorul lui Burnley) a schimbat total felul în care joacă. Sean Dyche a fost magnific pentru acest club, nu mă înțelegeți greșit. Dar Vinny, într-un timp scurt, a schimbat mentalitatea, stilul de joc, construcția, pressing-ul. În Championship, sezonul trecut, cu două luni rămase din campionat, era deja gata – obținuseră promovarea. A făcut o treabă incredibilă.
Nu este ușor să joci aici (n.r. – la Burnley acasă) și cred că foarte multe echipe vor suferi. De asta sunt foarte încântat. Împotriva echipelor care fac pressing avansat, om la om, Erling (n.r. – Haaland) este o armă incredibilă. A existat un moment în jurul minutelor 30-35 în care Bernardo, Mateo și Phil s-au retras și am atacat pe benzi cu fundașii laterali și am reușit să pasăm foarte mult. Asta a fost cheia”, a explicat Pep Guardiola, după Burnley – Manchester City 0-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER