Ce notă a primit Radu Drăgușin, după meciul dintre Tottenham și Newcastle! Românul a fost scos de pe teren de Ange Postecoglou
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular în amicalul jucat de Tottenham cu Newcastle, disputat în Australia, și a primit cea mai mică notă din lotul londonezilor.
Fundașul român a evoluat în ultimele două partide oficiale ale celor de la Tottenham din acest sezon. Mai precis, Radu Drăgușin a jucat în meciurile contra celor de la Manchester City și Sheffield United.
Radu Drăgușin, cea mai mică notă dintre titularii lui Tottenham
Prestațiile lui Radu Drăgușin din duelurile din ultimele două etape ale Premier League l-au mulțumit pe Ange Postecoglou. Internaționalul român a fost inclus în prima formulă a londonezilor, în amicalul împotriva celor de la Newcastle. Partida de pregătire dintre cele două formații engleze s-a desfășurat la numai trei zile de la sfârșitul sezonului, la Melbourne.
Tottenham și Newcastle au remizat pe pământ australian, 1-1, scor înregistrat și la pauza partidei. Fundașul român a fost titular și a evoluat 71 de minute, fiind schimbat de Tyrese Hall. Evoluția „tricolorului” a fost notată cu 6.3, cea mai mică notă primită de titularii elevilor lui Ange Postecoglou, potrivit Sofa Score.
Micky Van de Ven a primit nota de 6.4, Pedro Porro și Emerson Royale, fundașii laterali ai lui Spurs, au fost notați cu 6.8 și 7.9. Cea mai mare notă din lotul lui Ange Postecoglou a fost atribuită lui James Madisson, 8.0.
Englezii, deranjați de organizarea amicalului dintre Tottenham și Newcastle
La trei zile de la finalul sezonului, Tottenham și Newcastle s-au întâlnit într-o partidă amicală care i-a indignat pe britanici. În contextul turneelor finale care urmează să se desfășoare luna viitoare, Campionatul European și Copa America, Alan Shearer consideră meciul de pregătire dintre cele două cluburi ca fiind lipsit de fond.
„Îți poți imagina că un jucător care merge la EURO sau Copa America trebuie să facă asta? Nebunie. O tâmpenie. N-aș fi deloc fericit în locul jucătorilor”, a declarat fostul atacant Alan Shearer, potrivit BBC.
Nici suporterii londonezilor nu au trecut cu vederea decizia programării meciului amical împotriva lui Newcastle. Fanii lui Tottenham au criticat partida amicală pe rețelele de socializare. Acestea sunt câteva mesaje transmise de susținătorii echipei antrenate de Ange Postecoglou:
- „Absolut ridicol că fac asta”
- „Fotbalul de top e putred, acest sport e ruinat de lăcomie!”
- „E ridicol că îți pui jucătorii să facă asta. Pură lăcomie!”
Programul României la EURO 2024
Radu Drăgușin a fost prezent în toate cele 10 meciuri din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, care va avea loc luna viitoare. Selecționerul Edi Iordănescu a declarat că se va baza la turneul final pe jucătorii care au obținut calificarea. Astfel, fotbalistul celor de la Tottenham nu ar trebui să rateze prezența la EURO 2024.
„Tricolorii” se află în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și Ucraina. Acesta este programul României în faza grupelor turneului final:
- România – Ucraina, 17 iunie, Munchen, Olympiastadion.
- România – Belgia, 22 iunie, Koln, RheinEnergie Stadion.
- România – Slovacia, 26 iunie, Frankfurt, Deutsche Bank Park.