Englezii schimbă fotbalul cu o nouă regulă! O testează deja şi e revoluționară: ce se va întâmpla când un portar ține mingea în mână mai mult de 6 secunde
Englezii vor să introducă o nouă regulă în fotbal. Aceasta vizează portarii și prevede o sancțiune clară pentru situația în care mingea este reținută mai mult de șase secunde.
Ideea se află momentan în faza de testare la nivelul Premier League 2, competiție destinată jucătorilor sub 21 de ani, dar ar putea fi implementată cât de curând. Cu atât mai mult cu cât are parte de susținerea legendarului Gary Neville.
Regula cu care englezii vor să revoluționeze fotbalul. Portarul nu are voie să țină mingea în mână mai mult de 6 secunde
Pentru a-i pedepsi pe goalkeeperii care au obiceiul să întârzie reluarea jocului după ce intră în posesia mingii, englezii propun ca echipa adversă să primească o lovitură de la colțul terenului. Asta dacă sunt depășite cele șase secunde permise.
„În Premier League 2 se testează la ora actuală o regulă privind portarii care țin mingea pentru mai mult de șase secunde. Dacă nu este repusă în joc în timp util, mingea ajunge la colțul terenului. Echipa adversă va beneficia de un corner.
După trei secunde, arbitrul trebuie să facă numărătoarea inversă, iar dacă portarul continuă să țină de minge, se acordă corner. Această regulă evită situațiile ridicole în care portarii trag de timp”, a declarat Howard Webb, șeful PGMOL, organismul care conduce arbitrajul din fotbalul englez.
Regula a fost primită cu bucurie de Gary Neville, una dintre cele mai importante figuri din istoria lui Manchester United. „Îmi place. De fapt, cred că tuturor le place”, a spus acesta.
O nouă regulă inedită propusă de Neville: penalty-uri după egaluri
De altfel, Neville a venit la rândul său cu propuneri menite să revoluționeze fotbalul. Cea mai recentă dintre ele vizează executarea de penalty-uri în meciurile care se încheie la egalitate, astfel încât una dintre echipe să beneficieze de un punct în plus.
„La sfârșitul meciului, în cazul în care avem o remiză, aș introduce penalty-uri care să aducă un punct suplimentar. În acest fel, una dintre echipe ar primi două puncte: unul pentru rezultatul de egalitate și unul pentru câștigarea loviturilor de la 11 metri.
Sunt ferm convins că această regulă ar face fotbalul mai interesant pentru fanii care vin la stadion. Dacă un copil merge la un meci pentru prima oară sau doar o dată într-un sezon, s-ar bucura să-și vadă echipa câștigând chiar și atunci când meciul se încheie 0-0 sau 1-1”, a spus fostul mare fundaș, actualmente expert TV.