Jurnaliștii englezi sunt sceptici în privința șanselor lui Radu Drăgușin de a rămâne în echipa de start a lui Tottenham după revenirea lui Cristian Romero și Micky van de Ven. Anunțul vine înaintea meciului pe care echipa londoneză îl va avea în deplasare cu Bournemouth, partidă ce se va disputa joi seara, de la ora 22:15.
Internaționalul român Radu Drăgușin va fi titular în partida de joi seara pentru formația antrenată de Ange Postecoglou și profită în continuare de accidentările argentinianului Cristian Romero și olandezului Micky van de Ven, concurenții săi pentru un loc de titular în defensiva lui Spurs.
Jurnaliștii englezi de la One Football au scris despre viitorul pe care îl va avea Radu Drăgușin la Tottenham după ce Cristian Romero și Micky van de Ven vor reveni pe teren după accidentări, arătându-se sceptici în privința fundașului român și a șanselor sale de a rămâne în primul „11”.
„S-a vorbit despre un transfer la Juventus al lui Radu Drăgușin în ianuarie, din cauza faptului că a jucat puțin la Tottenham, dar internaționalul român va fi titular în al patrulea său meci consecutiv în campionat pentru Spurs.
Românul care a ajuns la Tottenham de la Genoa, în ianuarie 2024, a fost integralist în ultimele trei meciuri, cu Manchester City, Aston Villa și Galatasaray.
Tottenham nu prea are multe opțiuni în apărare din cauza accidentărilor suferite de Micky van de Ven și de Cristian Romero. Rămâne de văzut dacă Drăgușin va continua să primească minute constant după ce Romero și Van de Ven vor reveni”, au scris cei de la One Football.
Radu Drăgușin a fost integralist în ultimul meci al lui Tottenham, încheiat cu o remiză pe teren propriu împotriva lui Fulham, scor 1-1. Drăgușin s-a remarcat pe parcursul partidei cu patru dueluri câștigate din cinci la nivelul gazonului și de asemenea, a mai câștigat șase din opt „aeriene”.
Internaționalul român a avut 57 de pase reușite din 66 date pe parcursul partidei, cu un procentaj de reușită de 86%, și 84 de atingeri de balon.
De asemenea, fundașul londonezilor a avut cinci degajări, o intercepție și trei tackling-uri, dar a pierdut posesia balonului de nouă ori.
Portalul SofaScore i-a acordat lui Radu Drăgușin pentru evoluția împotriva lui Fulham nota 7,5, aceeași pe care a obținut-o și colegul său din defensivă, galezul Ben Davies.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER