Tottenham a obținut doar un egal pe terenul celor de la Everton, scor 2-2, în etapa 23 din prima ligă engleză.
După ce Spurs a fost egalată pe final, suporterii formației londoneze l-au criticat dur pe Ange Postecoglou pentru decizia de a-l ține din nou rezervă pe Radu Drăgușin.
Deși a început meciul cu Everton ca rezervă, Radu Drăgușin a intrat pe final. Mulți fani ai formației londoneze i-au cerut antrenorului Ange Postecoglou să-l treacă pe bancă pe Cristian Romero pentru a-l juca pe român.
Unul dintre suporterii lui Spurs susține că fostul fundaș de la Genoa a jucat mai bine în 7 minute decât a făcut-o campionul mondial tot meciul. Alții sunt de părere că Tottenham ar putea pierde chiar și locul 6 dacă Postecoglou nu va începe să-l joace pe Drăgușin.
„Drăgușin are aproximativ 10 minute de joc în total și le-a creat 4-5 ocazii de gol. Are defectele lui, dar e grozav la minge, oamenii se gândeau că Drăgușin ar trebui să înceapă titular ca și cum nu l-am cumpărat să fie rezervă, știa care va fi și rolul lui”.
„Jucați-l pe Drăgușin altfel pierdeți și top 6”.
„Romero merită să fie ținut pe bancă pentru tot restul sezonului. Pa. Jucați-l pe Drăgușin”.
„Drăgușin în 7 minute a jucat mai bine decât a făcut-o Romero tot meciul”, au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor lui Spurs.
Înainte de meciul cu Everton, Ange Postecoglou a dat de înțeles că îl va juca pe Drăgușin titular, lucru care nu s-a întâmplat.
„Am fost în fruntea clasamentului tot sezonul, deci nu se schimbă nimic acum, că am revenit în TOP 4. Echipa încă mai poate să crească mult și meciuri ca acesta ne arată că mai avem un drum lung de parcurs. Pentru că echipa are rezultate este meritul jucătorilor, dar încă mai avem nevoie de îmbunătățiri în multe zone.
Este foarte bine că unii jucători au prins minute în seara asta. Pape a revenit azi (n.r. Sarr – de la Cupa Africii pe Națiuni), ceea ce e foarte bine pentru noi. E bine pentru Radu (n.r. Drăgușin) că a prins minute. Avem foarte puțin timp la dispoziție până la următorul meci, poate cel mai scurt timp. Sâmbătă, jucăm la 14:30, așa că vom avea nevoie de sânge proaspăt. Va fi un meci greu”, a declarat Ange Postecoglou, informează Football London.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER