Fanii lui Tottenham îi cer socoteală lui Ange Postecoglou pentru că îl ține pe bancă pe Radu Drăgușin! Ce s-ar fi întâmplat cu românul dacă semna cu Bayern Munchen

Fanii lui Tottenham au năpustit asupra lui Ange Postecoglou, pentru decizia de a-l ține constant pe banca de rezerve pe Radu Drăgușin!

În ciuda rezultatelor nesatisfăcătoare din ultima perioadă, australianul insistă să utilizeze aceeași linie de fund, iar șansele românului sunt tot mai puține.

Fanii lui Tottenham îi cer socoteală lui Ange Postecoglou pentru că îl ține pe bancă pe Radu Drăgușin

Spurs a ajuns la trei eșecuri consecutive în Premier League după înfrângerea suferită joi seară pe Stamford Bridge, iar locul patru, ultimul care duce în Liga Campionilor și pentru care ducea o bătălie cruntă cu Aston Villa, pare foarte greu de atins.

Fanii londonezilor nu au mai suportat situația și au răbufnit la adresa antrenorului Ange Postecoglou, iar una dintre deciziile incriminate de suporteri este insistența de a-l ține pe bancă pe Radu Drăgușin!

Românul n-a mai prins niciun minut la Spurs din finalul lunii martie, în ciuda faptului că au existat mai multe accidentări în compartimentul defensiv, care scârțâie serios.

„Imaginați-vă cum e să fii Drăgușin acum! Stă pe banca de rezerve la Tottenham, în loc să joace în semifinalele Champions League cu Bayern”, ”Nu înțeleg cum decide antrenorul cine joacă: Emerson, out, Radu Drăgușin, in”, ”Ange, Drăgușin trebuie să joace în locul lui Emerson”, ”L-aș fi băgat pe Drăgușin în teren, iar pe Romero în locul lui Sarr la mijloc”, ”De ce l-am mai cumpărat pe Drăgușin?” sau ”Drăgușin a jucat bine cât a făcut-o, aștept să-l mai văd”, au fost doar câteva dintre reacțiile internauților.

Prima reacție a lui Ange Postecoglou, după ce l-a ignorat din nou pe Radu Drăgușin și l-a uitat pe banca de rezerve în Chelsea – Tottenham 2-0!

După ce l-a uitat pe Radu Drăgușin pe banca de rezerve în meciul Chelsea – Tottenham 2-0, Ange Postecoglou a admis faptul că a greșit echipa de start.

„Nu a fost o seară grozavă și este corect să spun că nu am jucat nici pe departe fotbalul pe care ni l-am propus și nu am avut mentalitatea pe care voiam să o avem. Asta depinde de mine și trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru asta deoarece eu sunt cel care îi pune în teren și îi pregătește pentru meciuri.

Am fost atât de departe de obiectivul nostru în acest meci și trebuie să mă uit la mine și să văd cum îmi pregătesc echipa pentru viitoarele partide.”, a spus Ange Postecoglou, potrivit footballlondon.

Publicat: 03 05. 2024, 18:10
Actualizat: 03 05. 2024, 18:12