Radu Drăgușin a fost, din nou, rezervă, în Tottenham – Burnley 2-1, iar din acest motiv fanii lui Spurs l-au făcut praf pe Ange Postecoglou.
Managerul lui Tottenham, Ange Postecoglou, a fost pus la zid de suporteri din cauza faptului că l-a ținut pe banca de rezerve pe Radu Drăgușin, la meciul Tottenham – Burnley 2-1.
Tottenham a jucat pe teren propriu cu Burnley, în etapa 37 din Premier League. Managerul gazdelor, Ange Postecoglou a preferat să-l țină în continuare pe banca de rezerve pe internaționalul român Radu Drăgușin.
Decizia i-a nemulțumit pe suporterii lui Spurs, care l-au criticat, din nou, pe manager pentru felul în care a alcătuit echipa.
„Acum ştim, Drăguşin va pleca!”, „Nu cred că Ange îl place pe Drăguşin”, „Ar trebui să joace cu van de Ven în stânga şi cu Drăguşin”, „De ce l-a mai cumpărat pe Drăguşin, să stea pe bancă şi să joace Skipp sau Emerson?”, şi „Drăguşin trebuie să plece, e ridicol că nu joacă deloc”, sunt câteva câteva dintre reacţiile fanilor lui Tottenham, pe pagina de pe platforma X a clubului din Londra.
Până la urmă, fundașul central al naționalei României a fost trimis în teren, în minutul 75, în locul fundașului stânga Oliver Skip. După această modificare, Ange Postecoglou a schimbat și sistemul de joc.
Tehnicianul a trecut la apărarea cu trei fundași, avandându-l pe Micky van de Ven. Iar mutarea s-a dovedit a fi inspirată, deoarece acesta a marcat golul victoriei, în minutul 82.
Până la meciul cu Burnley, Radu Drăgușin, transferat în iarnă de la echipa italiană Genoa, bifase doar şase meciuri la Tottenham.
Radu Drăgușin a fost prezent 15 minute în meciul câștigat de Tottenham cu 2-1 în fața celor de la Burnley. El a atins mingea de 12 ori, iar în ultimele secunde ale confruntării a avut o intervenție excelentă.
A oferit 11 pase bune colegilor lui, iar la prima atingere echipa gazdă putea să marcheze. El a făcut o lansare pe partea stângă în direcția de atac a gazdelor, mingea a fopst centrată în careu, dar noul intrat Brennan Johnson a ratat incredibil cu poarta goală, de la numai trei metri. Pentru evoluția lui, internaționalul român a fost notat de SofaScore cu 6,6.
După acest rezultat, Tottenham mai are șanse să prindă un loc de Liga Campionilor, fiind pe locul cinci, cu 63 de puncte, patru mai puține decât Aston Villa. Ambele mai au două meciuri de jucat.
Burnley, în schimb, a retrogradat din Premier League. Echipa se află pe penultimul loc, 19, cu 24 de puncte, iar Nottingham Forrest, prima echipă care se salvează, a adunat 29 de puncte. Ambele formații au câte 37 de partide jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER