FC Liverpool este gata să îi scoată la vânzare pe Divock Origi și pe Xherdan Shaqiri în perioada de mercato din ianuarie.
Echipa de pe Anfield încearcă astfel să strângă fondurile necesare pentru transferul unui fundaș central de calitate.
Echipa de pe Anfield este nevoită să renunțe la unele staruri de la prima echipă înainte de a putea planifica sosirea unor noi jucători la Liverpool. Origi și Shaqiri se numără printre jucătorii care nu se mai află în vederile lui Jurgen Klopp și se află cu mult în spatele altor vedete ale cormoranilor în clasamentul preferințelor neamțului.
Shaqiri a bifat doar două meciuri în actualul sezon de Premier League pentru Liverpool, ambele din postura de jucător de rezervă. Origi se află într-o postură și mai delicată, după ce a evoluat doar un singur minut în Premier League până acum, deși a fost eroul cormoranilor în ediția 2018/2019 a Champions League.
Conform celor de la ESPN, ambii jucători ar putea părăsi Anfield în ianuarie pentru ca Jurgen Klopp să poată aduce un nou fundaș la Liverpool. Virgil van Dijk și Joe Gomez se chinuie să revină în acest sezon, după ce ambii au suferit accidentări grave la genunchi.
Starul celor de la Napoli, Kalidou Koulibaly, este unul dintre jucătorii care ar putea face obiectul unei oferte de transfer din partea echipei lui Jurgen Klopp. Legenda lui Liverpool, John Barnes, a spus că venirea lui Koulibaly ar fi de bun augur pentru campioana Premier League:
„Dacă va veni Koulibaly… El este un fotbalist care poate juca lângă Virgil van Dijk atunci când acesta va reveni, deci ar putea fi ușor de convins să vină la Liverpool. Spre deosebire de alți jucători de top, el este o persoană care dacă vine intră direct titular și joacă fiecare meci.
Ianuarie nu este mereu cel mai bun moment pentru a cumpăra jucători, pentru că toți fotbaliștii de top pe care îi dorești la echipa ta sunt încă implicați în Champions League, așa că ar putea să fie greu să îi convingi să vină dacă nu vor juca în fiecare săptămână.
Dacă oamenii de la Liverpool sunt disperați și au nevoie de cineva anume, atunci îl vor aduce. Dar nu cred că Jurgen Klopp este neapărat un fan al transferurilor din ianuarie”, a declarat Barnes.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER