Femeia care vrea să cumpere echipa lui Radu Drăguşin. Planul ambițios al Amandei Staveley: „Strânge banii şi vorbeşte cu qatarezi, saudiți şi americani”
Fanii lui Tottenham Spurs, echipa unde evoluează românul Radu Drăgușin, așteaptă cu răsuflarea tăiată la eventuala preluare a clubului de către Amanda Staveley.
Conform presei din Regat, femeia, una dintre cele mai bogate din lume, are în plan achiziționarea clubului londonez, iar pentru acest lucru adună bani și poartă discuții cu magnați qatarezi, saudiți și americani.
Femeia care vrea să cumpere pe Totteham Hotspur, echipa lui Radu Drăguşin. Planul fabulos al Amandei Staveley
Amanda Staveley, boss-ul fondului privat PCP Capital Partners, cu un capital de zeci de miliarde de euro, a jucat un rol esențial în preluarea lui Newcastle United de către un fond saudit de investiții publice, însă a părăsit clubul la sfârșitul sezonului trecut.
În momentul de față, ea caută noi oportunități de investiții, iar Tottenham Hotspur pare că este în capul listei cluburilor unde vrea să se implice. Potrivit unui raport The Athletic, Amanda Staveley și președintele Spurs, Daniel Levy, sunt prieteni apropiați și își poartă fiecare un respect reciproc.
Se speculează că Staveley are fonduri de la investitori din Orientul Mijlociu și SUA și ar căuta un pachet minoritar la Tottenham. Cu toate acestea, citând surse din club, aceste zvonuri sunt „doar zgomot” și rămâne de văzut dacă există de fapt vreo urmă de adevăr în negocieri.
Potrivit jurnalistului Matt Slater, Staveley a fost foarte deschisă cu privire la interesul și intențiile ei de a colabora cu mai multe fonduri pentru o investiție la Spurs, dar chestiunea este una destul de complexă.
„Ea caută să strângă mai mulți bani pentru următoarea ei afacere de fotbal și acesta este Spurs. Ea vorbește cu toată lumea. Cu qatarezi, cum am spus, saudiți, americani. Ea încearcă să creeze un fond. Aleargă spunând oamenilor că are acel fond.
Vorbesc din nou cu oameni din interior tot timpul care spun că nimic nu este adevărat. S-ar putea să aibă câteva promisiuni în acest sens, dar foarte mult este un fel de „hai să vedem pe cine mai iei. Să vedem ce fel de preț obțineți de la Daniel Levy. Să vedem unde ajungem cu această situație”, susține Matt Slater.
E mult până departe. Dificil de negociat cu Daniel Levy
Acest gen de negocieri ar putea dura luni de zile, iar acestea nu pot avea vreun deznodământ până la sfârșitul actualui sezonul. Se știe cât de mult îi place lui Daniel Levy, boss-ul lui Tottenham Hotspur, să negocieze la sânge orice fel de înțelegere și, fără îndoială, aceasta este cea mai importantă afacere cu care s-a confruntat până acum la Spurs, așa că nu are nici o intenție să se grăbească să ia prea curând o decizie atât de importantă.