Liverpool traversează un sezon extrem de dificil și este din ce în ce mai clar pentru toată lumea că echipa de pe Anfield Road a ajuns la firescul capăt al unui prim ciclu sub comandat lui Jurgen Klopp.
Așa cum s-a întâmplat și în mandatul antrenorului german de 55 de ani pe banca Borussiei Dortmund, în cel de-al șaptelea sezon al său plin pe banca lui Liverpool, echipa a părut parcă obosită pe mai toată durata stagiunii și s-a confruntat și cu multe accidentări musculare.
Aceste aspecte sunt puse de multă lume pe seama fotbalului foarte intens propus de Jurgen Klopp, cu acel pressing extrem de agresiv și avansat. În al șaptelea sezon al lui Klopp la Borussia Dortmund, echipa s-a aflat la un moment dat în zona periculoasă a clasamentului și a terminat în cele din urmă pe locul 7 în Bundesliga.
În acea vară, Klopp a fost demis, iar în octombrie a fost numit la Liverpool, în locul lui Brendan Rodgers. Acum, în al șaptelea sezon plin al său pe Anfield Road, deci în afară de acea stagiune 2015-2016 în care a preluat echipa „din mers”, echipa sa se confruntă de asemenea cu probleme foarte mari.
„Cormoranii” se află pe locul 8 după 28 de meciuri jucate, cu 43 de puncte, la 7 distanță de locul 4, ultimul de Liga Campionilor, ocupat în prezent de Tottenham, care are însă un meci în plus. De asemenea, Liverpool a fost eliminată prematur din Cupa Ligii și FA Cup, dar și din optimile de finală ale Ligii Campionilor, de Real Madrid.
Așadar, este vorba despre un sezon mai mult decât cenușiu pentru clubul de pe Merseyside. Însă, se pare că oficialii lui Liverpool au ales o altă abordare față de cea adoptată de Borussia Dortmund în 2015.
La cum se prezintă situația în acest moment, clubul alb-roșu nu va renunța la Jurgen Klopp, care și-a prelungit abia la începutul acestui sezon înțelegerea, până în iunie 2016. În schimb, la Liverpool se pregătește o adevărată „revoluție” la nivelul lotului, în încercarea de a reîmprospăta jocul echipei, care a părut atât de vlăguit în acest sezon.
Așadar, se pare că nu mai puțin de 7 jucători importanți vor pleca de pe Anfiel la finalul acestui sezon. Pe lângă Roberto Firmino, despre care se știe deja de mai multe săptămâni că va pleca liber de contract, pe această listă se mai adaugă, potrivit Foot Mercato, și alte nume grele, precum Fabinho, Jordan Henderson, James Milner sau Thiago Alcantara.
Acestea reprezintă într-o oarecare măsură numele surprinzătoare de pe această listă. De asemenea, lor li se mai adaugă și cele ale lui Alex Oxlade-Chamberlain și Naby Keita. Dar despre ei, ca și în cazul lui Firmino, se intuia deja de ceva timp acest deznodământ. Măcinați de accidentări, ei nu au mai reușit să aducă un aport semnificativ de mult timp și vor pleca tot liberi de contract la finalul sezonului.
Liverpool va face aceste „disponibilizări” în încercarea de a realizat o campanie de achiziții răsunătoare în vară. În acest moment, principalele ținte sunt Jude Bellingham și Mason Mount. De asemenea, se mai discută și despre posibilitatea aducerii lui Josko Gvardiol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER