Încă o răsturnare spectaculoasă de situație în cazul transferului lui Radu Drăgușin. Gazzetta dello Sport a făcut dezvăluirea surprinzătoare
Transferul lui Radu Drăgușin a devenit o adevărată telenovelă. Anunțul făcut recent de presa italiană aduce încă o răsturnare de situație, când nimeni nu se mai aștepta.
Fundașul român ar fi dispus să revină la Juventus, unde și-a încheiat junioratul, făcând apoi pasul spre fotbalul mare. Doar patru meciuri a bifat pentru prima echipă, până să fie împrumutat mai multor echipe și cedat celor de la Genoa pentru 5,5 milioane de euro, plus 1,8 milioane de euro reprezentând bonusuri de performanță.
Continuă telenovela. Radu Drăgușin ar fi gata să revină la Juventus
Chiar dacă Drăgușin a bifat două meciuri ca titular pentru Tottenham în ultima săptămână și a devenit un jucător esențial, pe fondul accidentărilor principalilor stoperi, Micky van de Ven și Cristian Romero, Gazzetta dello Sport susține că trecerea la Juventus are în continuare de reușită. Nu în orice condiții, însă.
„Bătrâna Doamnă” l-ar vrea doar sub formă de împrumut, în condițiile în care este cotat la 25 de milioane de euro, iar contractul cu englezii expiră abia în vara lui 2030. Mai puțin de două luni au rămas până la startul perioadei de mercato a iernii.
„Milan Skriniar, fostul fundaș al lui Inter, în prezent la PSG, și Radu Drăgușin sunt primii candidați pe lista Bătrânei Doamne, dar negocierile nu au început încă. Ultimele informații publicate de Gazzetta dello Sport susțin că Drăgușin încă are o legătură strânsă cu Torino și că este deschis la discuții cu Juventus, în iarnă.
Italienii nu iau în considerare un transfer definitiv, ci doresc un împrumut. Rămâne de văzut dacă cei de la Spurs vor fi de acord să-l împrumute pe Drăgușin în mai puțin de două luni. Juventus studiază piața pentru toate variantele posibile”, au scris italienii.
Postecoglou l-a lăudat după meciul cu Aston Villa
Titularizat în centrul defensivei alături de Cristian Romero, care s-a accidentat ulterior, lăsându-i locul lui Ben Davies, Radu Drăgușin a avut o prestație solidă în meciul cu Aston Villa, câștigat categoric de Tottenham, scor 4-1. Chiar și Ange Postecoglou l-a lăudat după fluierul final.
„Romero a simțit că i s-a umflat piciorul după acel duel. Momentan nu am niciun fel de informație despre accidentarea lui. Evident, e neplăcut, știu că nu îi place deloc să iasă de pe teren. Nu e ideal, a trebuit să schimbăm din nou linia de fund.
Radu a jucat ba fundaș central stânga, ba fundaș central dreapta și tot așa. Ben Davies, la fel, a intrat în diverse momente. Destiny Udogie, la fel, la mijlocul săptămânii, însă acești băieți se descurcă foarte bine. Repet, nu e ideală situația, dar sperăm că accidentările nu sunt grave”, a spus tehnicianul lui Tottenham.