În luna ianuarie a anului 2013, la scurt timp după ce Mario Balotelli a părăsit-o pe Manchester City pentru a merge la AC Milan, îngrijitorii de pe Etihad au găsit în vestiarul atacantului italian ceva ce i-a șocat.
Mario Balotelli, unul dintre cei mai controversați performeri din istoria fotbalului mondial, a părăsit-o pe Manchester City în ianuarie 2013, după două sezoane și jumătate petrecute pe Etihad, iar îngrijitorii clubului au rămas șocați în momentul în care au deschis dulapul care îi aparținea atacantului italian.
Balotelli a fost transferat de City în august 2010, pentru 29.5 milioane de euro. La acel moment era unul dintre cei mai talentați atacanți ai planetei, însă se cunoștea faptul că are un defect major, și anume viața extrasportivă. Balotelli făcea mereu probleme în afara terenului de fotbal, iar de-a lungul carierei s-a făcut remarcat cu o serie de episoade incredibile. O parte dintre acestea s-au petrecut chiar în Anglia, în timpul pe care l-a petrecut la Manchester City. Însă, nu toate sunt cunoscute, iar un angajat al clubului din acea perioadă a ales să mai dezvăluie câteva dintre ele.
Invitat în podcastul Ninety Three Twenty, fostul responsabil cu echipamentele de la Manchester City, Les Chapman, a povestit publicului trei momente ireale care l-au avut în prim-plan pe Mario Balotelli. Unul s-a petrecut imediat după ce atacantul a plecat de la club, în ianuarie 2013. În momentul în care îngrijitorii i-au deschis dulapul din vestiar, peste ei s-a prăbușit un teanc de amenzi, peste 30 de la număr:
„Mario părăsise deja clubul. Ne-am întors din presezon și le-am spus (n.r. – îngrijitorilor): „Acesta este dulapul lui Mario”. Au deschis ușa și au căzut vreo 30 de amenzi pentru parcare. Și un fluturaș de salariu, cu salariul de la club pe o lună, de 120.000 de euro. Mașina i-a fost confiscată de 27 de ori și avea datorii de mii de lire la Consiliul orașului Manchester când a plecat. Cred că clubul a plătit pentru el.
Poliția l-a arestat în prima săptămână la City. Avea vreo 20.000 de euro pe scaunul din față al mașinii. S-a antrenat cu brățări și coliere cu diamante. La un moment dat a venit după antrenament la noi și ne-a spus că și-a pierdut cercelul cu diamante. Costa mai mult de 10.000 de euro, dar nu părea deranjat. L-am căutat prin iarbă în genunchi, dar nu l-am găsit”, a dezvăluit Les Chapman, potrivit AS.com.
Fostul responsabil cu echipamnetele de pe Etihad a povestit și un episod care a avut consecințe pentru el. Mario Balotelli a mai devenit renumit la Manchester City după ce a celebrat un gol cu un mesaj afișat pe sub tricou. Italianul și-a ridicat echipamentul de joc, iar pe maletă avea inscripționat: „De ce întotdeauna eu?”, mesaj ce făcea trimitere la diversele scandaluri în care era implicat frecvent.
„Balotelli mi-a cerut să imprim niște tricouri cu un mesaj. A venit cu una sau două idei și i-am zis: „Nu, Mario!”. Și apoi mi-a propus: „De ce întotdeauna eu?”. Imediat ce a spus-o, mi-am dat seama că este perfect. Dar mi-a făcut probleme. Nu m-au lăsat să mai imprimit tricouri după acel meci, pentru că el în loc să își ridice puțin tricoul și l-a dat peste cap și a fost avertizat.
După a venit David Platt (n.r. – antrenorul secund) și a zis: „Mesaj de la Mancini (n.r. – Roberto Mancini), nu mai tipăriți tricouri”. Dar a avut nevoie de cinci minute ca să devină viral. Mario mi-a spus atunci: „Sună-i pe cei de la Umbro (n.r. – firma care producea echipamentul lui City pe atunci), vrem un comisione pentru toate lucrurile care se vând”. Așa că i-am sunat pe cei de la Umbro și le-am transmis ce mi-a spus Mario. Dar răspunsul lor a fost: „Nu putem face nimic în privința asta”.”, a mai dezvăluit Les Chapman.
În cel de-al treilea episod incredibil povestit de Les Champan este implicat și un român, Costel Pantilimon, care a fost portar pe Etihad în intervalul 2011 – 2014.
„Într-un meci cu Dinamo Kiev, Mario Balotelli a fost eliminat după 20 de minute. Așa că s-a dus în vestiar și eu l-am urmat. S-a așezat în tăcere în fața dulapului său. Zece secunde mai târziu, Mancini a intrat ca o furtună în vestiar, blestemându-l și înjurându-l în italiană, în timp ce țipa și dădea din brațe ca un om posedat.
În cele din urmă, a dat să plece din vestiar și să se întoarcă la meci, dar a văzut una dintre gențile jucătorilor. Era geanta de cosmetice Louis Vuitton a lui Pantilimon. Mancini a ridicat-o, s-a întors și i-a aruncat-o în cap lui Balotelli. Mario s-a întins pe jos și a încercat să se ascundă după dulap. Mancini a alergat din nou spre el, în timp ce înjura și eu mă gândeam: „Lovește-l, Mario”. După m-am băgat între ei, crezând că va începe o bătaie. Dar Mancini s-a întors pe teren pentru a privi meciul”.
30 de goluri și 7 pase decisive a reușit Balotelli la Manchester City, în 80 de meciuri jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER