De ce nu poate fi demis? Jose Mourinho nu are nicio clauză de rupere a contractului său cu Tottenham și ar trebui să primească o avere dacă e dat afară
Managerul Jose Mourinho are contract cu cei de la Tottenham Hotspur până în 2023, cu un salariu anual de 17 milioane de euro, dar nu poate fi demis pentru că nu există o clauză de reziliere.
Tehnicianul portughez se află sub o presiune tot mai mare pe măsură ce șansele la un trofeu în acest sezon ale londonezilor scad tot mai mult.
Zvonurile despre o posibilă demitere a lui Jose Mourinho s-au amplificat după înfrângerea categorică a celor de la Tottenham, 0-3, în deplasare cu Manchester City.
Jose Mourinho nu poate fi demis de Tottenham pentru că ar trebui să primească peste 35 de milioane de euro
Lucrurile nu sunt, însă, așa de simple pentru Spurs, dacă va dori să schimbe antrenorul. Potrivit mai multor articole din presa engleză, contractul lui Mourinho cu echipa din nordul Londrei nu conține o clauză de întrerupere unilaterală a colaborării.
Tottenham a pierdut 4 din ultimele 5 partide jucate în toate competițiile. Speranțele celor de la Spurs la un trofeu în acest sezon au suferit o lovitură grea după thriller-ul cu Everton, încheiat 4-5, după prelungiri, în Cupa Angliei și forma slabă a echipei a determinat unii dintre fani să se întoarcă împotriva managerului portughez.
Cu toate acestea, conform celor de la Athletic, contractul pe care Mourinho l-a semnat în noiembrie 2019, valabil până în 2023, nu are o clauză de rupere a contractului. Aceasta înseamnă că nu există nicio opțiune de ieșire pentru niciuna dintre părți.
Tottenham va fi obligată să îi ofere o compensație financiară uriașă lui Mourinho în cazul în care se va decide să opereze o modificare pe banca lui Spurs. Cum salariul său anual este de 17 milioane de euro și durata contractului este până în 2023, Spurs ar trebui să îi dea minimum 35 de milioane de euro pentru a-l da afară!
Tottenham este calificată în finala Cupei Ligii, programată pe 25 aprilie, pe Wembley, dar adversara trupei antrenate de Mourinho este eternul inamic Manchester City.
Managerul portughez va încerca să aducă primul trofeu pentru echipa londoneză din 2008 și meciul cu „cetățenii” este cel mai important pentru gruparea din nordul Londrei de la finala Champions League, din 2019.