Arsene Wenger i-a transmis lui Mikel Arteta care este slăbiciunea lui Manchester City, marea rivală a lui Arsenal în cursa pentru câștigarea titlului în Premier League.
Fostul tehnician francez care i-a pregătit pe „tunari” timp de 22 de ani și i-a fost antrenor inclusiv spaniolului care conduce acum formația londoneză a analizat jocul trupei lui Pep Guardiola și a găsit punctul slab al acesteia.
Wenger e convins că nu mai există o altă echipă în afară de Manchester City care să-i pună probleme lui Arsenal în cursa pentru titlu, iar „albaștrii” suferă în compartimentul defensiv, potrivit francezului.
„Cred că circumstanțele din sezoanele viitoare nu vor mai fi la fel de favorabile. Arsenal a câștigat 51 de puncte în 21 de etape de campionat, un lucru remarcabil.
Simt că principalele formații care puteau să îi pună probleme lui Arsenal au ieșit din cursa la titlu. Cred că singura echipă care o poate amenința pe Arsenal este Manchester City, dar nici ea nu simt că este mai dominantă decât a fost anul trecut sau în urmă cu doi ani.
Simt că, încă de când a început sezonul, Manchester City a arătat o anumită vulnerabilitate din punct de vedere defensiv”, a declarat Arsene Wenger pentru beIN Sports, citat de cotidianul britanic Daily Mail.
După o serie excepțională de rezultate, Arsenal a pierdut cu Everton și a remizat, apoi, cu Brentford, ajungând la două etape consecutive fără victorie, fapt ce a ajutat-o pe Manchester City să se apropie la numai 3 puncte, însă „tunarii” au un joc mai puțin disputat.
În urma eșecului cu Everton, scor 0-1, Mikel Arteta s-a arătat dezamăgit de rezultatul final, dar și de prestația echipei sale. Totuși, tehnicianul spaniol a ținut să își motiveze jucătorii și staff-ul, printr-un mesaj de susținere.
„Acestea sunt momentele în care îmi iubesc și mai mult jucătorii și staff-ul și vom rămâne împreună. E ușor să fii drăguț cu jucătorii atunci când câștigă. Această călătorie va fi dificilă și provocatoare și vor fi obstacole mari la mijloc și trebuie să depășim asta.
Cred că Everton a fost foarte bună. Trebuie să-i felicităm mai întâi pentru felul în care au schimbat lucrurile și pentru că au fost foarte eficienți. Din partea noastră, rămâne dezamăgirea pentru că nu am obținut rezultatul pe care ni l-am dorit.
Performanța nu reflectă ceea ce am pregătit, mai ales în două faze: prima, când ei au fost cu adevărat direcți, ne-am chinuit să controlăm acest tip de joc și să revenim la jocul pe care am vrut să-l jucăm. A doua, jocul pe care l-am avut în ultima treime, care trebuie să se încheie cu goluri.
În ultimele 10 sau 15 minute, mai ales după ce am făcut schimbările, am început să le oferim o mulțime de lovituri libere și am luat o mulțime de decizii pripite, adică exact ceea ce și-au dorit ei”, a spus Arteta, potrivit Football London.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER