Liverpool riscă exluderea din Cupa Ligii Angliei! A câștigat pe teren, dar a comis o gafă nepermisă
Liverpool ar putea fi exclusă din Cupa Ligii Angliei, după ce, în meciul cu MK Dons, încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea elevilor lui Klopp, a fost introdus în teren un jucător ineligibil.
Identitatea jucătorului este necunoscută, însă se pare că disputa are loc între club şi Federaţia de Fotbal, pe fondul dreptului de joc internaţional al jucătorului.
Dreptul de joc este cerut de Federaţia de Fotbal pentru orice jucător legitimat anterior la un club din afara Angliei sau un jucător străin care se legitimează în Anglia pentru prima dată.
Un purtător de cuvânt al clubului Liverpool a declarat, potrivit Independent:
”Clubul este conştient de o potenţială problemă administrativă, aparţinând unuia dintre jucători. Colaborăm cu autorităţile pentru a stabili datele problemei şi nu vom mai face nicio declaraţie până când procesul este finalizat”.
Jucătorul cu pricina ar putea fi, conform presei din Regat, olandezul Sepp van den Berg, un tânăr transferat de la clubul PEC Zwolle, care a fost rezervă, intrând pe teren în minutul 90+1. Compatriotul lui Sepp van den Berg, Ki-Jana Hoever, a înscris al doilea gol în meciul cu MK Dons. De asemenea, portarul irlandez, Caoimhin Kelleher a făcut parte din primul unsprezece al „cormoranilor”. Restul jucătorilor străini din teren fac parte din echipa obişnuită folosită de Jurgen Klopp.
Regulamentul Cupei Angliei spune că o astfel de abatere poate fi sancţionată cu mustrare, amendă sau altă pedeapsă, care poate include chiar excluderea din competiție.