Patronul lui Tottenham a decis ce urmează să facă cu Ange Postecoglou, antrenorul lui Radu Drăgușin, care a avut rezultate modeste.
Tottenham nu trece prin cea mai bună perioadă sub comanda lui Ange Postecoglou, iar mai multe zvonuri legate de demiterea managerului australian în vârstă de 59 de ani au apărut. Daniel Levy, patronul lui Tottenham, a luat o decizie în ceea ce îl privește pe tehnician, care nu are postul în pericol.
Gruparea londoneză suferă în Premier League, unde a obținut doar 3 puncte în ultimele 5 etape de campionat, iar în prezent se află pe locul 12 în clasament, cu doar 23 de puncte acumulate. Totuși, Postecoglou nu are postul în pericol, deși au apărut mai multe speculații în ceea ce privește posibila lui plecare prematură de la Tottenham. Daily Mail anunță că tehnicianul australian nu va fi demis de Daniel Levy.
Problemele de efectiv i-au dat mari bătăi de cap lui Ange Postecoglou în acest sezon. Managerul lui Tottenham nu s-a putut baza pe toți fundașii lui central decât în câteva ocazii. Radu Drăgușin a ieșit accidentat în minutul 87 al partidei cu Nottingham Forest de Boxing Day, iar Tottenham are șanse mari să joace fără vreun fundaș central de meserie în formula de start a partidei cu Wolves, care are loc astăzi, 29 decembrie.
Jamie O’Hara, fostul jucător al lui Tottenham, a pus la zid maniera în care s-a adaptat Ange Postecoglou la rigorile Premier League. Fostul fotbalist a remarcat încăpățânarea australianului, care nu se dezice propriilor principii și a spus că nu îl interesează performanțele din Europa League sau din Cupa Ligii Angliei dacă rezultatele din campionat sunt extrem de slabe.
„Știi ce? Continuă să fii încăpățânat, continuă să faci ceea ce faci, vei fi nevoit să îți faci bagajul. Nu-mi pasă ce spui, nu-mi pasă cât de departe ajungi în competiția europeană sau dacă intri în finala Carabao Cup, ce se întâmplă în Premier League e important. Nu poți fi pe locul 11 în clasament.
Încep să cred că ar trebui ca noul manger să fie Marco Silva, de la Fulham. El este cel mai bun. Când îi privesc pe cei de la Fulham, observ că sunt organizați, au o structură în echipă. Au jucători foarte bun, chiar dacă nu sunt campioni mondiali, sunt jucători foarte buni. Tot ce spun este că nu știu dacă Ange Postecoglou poate continua să joace în acest fel. Nu poți pierde nouă jocuri în 18 în timp ce ești managerul lui Tottenham. Îmi pare rău, nu poți scăpa cu asta. Nu poți continua”, a declarat O’Hara, fostul star al celor de la Tottenham, conform teamtalk.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER