Mauricio Pochettino, antrenorul celor de la Chelsea, a recunoscut că traversează o situație complicată la formația din Premier League, în urma investițiilor masive făcute de Todd Boehly.
După ce a achiziționat clubul de pe Stamford Bridge de la Roman Abramovich, afaceristul american a investit deja peste 1 miliard de euro doar în sumele de transfer, în frunte cu mutările campionului mondial Enzo Fernandez (121 de milioane de euro), de la Benfica, și a internaționalului din Ecuador sosit de la Brighton, Moises Caicedo (116 milioane de euro).
Într-o conferință de presă, antrenorul Mauricio Pochettino a discutat despre situația celor doi, care au disputat meciuri la echipele naționale în America de Sud miercurea trecută, iar trei zile mai târziu au fost integraliști în derby-ul dintre Chelsea și Arsenal, încheiat 2-2.
Deși argentinianul a recunoscut că ar fi trebuit să îi odihnească pe Fernandez și Caicedo, Pochettino a precizat că nu-și permite să facă acest lucru, deoarece va fi luat în colimator atât de presa engleză, cât și de patronul Todd Boehly. Astfel, dorința patronului de la Chelsea de a-și impune în echipă jucătorii pe care a cheltuit sume importante de bani aduce similarități cu stilul aplicat de Gigi Becali la FCSB.
„Este o nebunie pentru jucători să se întoarcă din America de Sud miercuri și să joace sâmbătă. Enzo (n.r. – Fernandez) și Caicedo erau obosiți. Dar dacă spun: „OK, o să îi odihnesc și nu vor juca”… voi (n.r. – presa) mă veți ucide, cu siguranță – și apoi și proprietarul (n.r. – Todd Boehly)”, a declarat Mauricio Pochettino, citat de The Sun.
În ciuda investițiilor masive, rezultatele întârzie să apară la Chelsea, iar „albaștrii” se află abia pe poziția a 10-a în clasamentul din Premier League după primele nouă etape, cu 12 puncte. Lucrurile au mers foarte rău pentru clubul lui Todd Boehly și în campania precedentă, în care a încheiat tocmai pe locul 12!
„Noi avem acum nevoie de un singur jucător, un atacant. Noi dacă jucam de la început cu Băluță și Ovidiu Popescu, era 3-4 la 0 la pauză. Pentru că la început e jocul în viteză.
Lixandru nu a fost pe nicăieri, nu a contribuit deloc. Băi, Băluță îmi place și în centru, că pune presiune, deviază rapid, joacă în viteză, dar îmi place și de el în dreapta. Face faza defensivă, e agresiv.
Roti nu prea se apără el. Acum, Băluță nu are cum să lipsească din teren pentru că e foarte bun. Băi, fotbalul nu mai merge cu trichi-trichi, fotbalul e viteză. Când am jucat în viteză am dat gol”, a declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER