Managerul campioanei Europei, Pep Guardiola, a declarat public că superstarurile fotbalului mondial sunt ademenite de forțele fotbalistice din Arabia Saudită cu sume amețitoare de bani.
Acesta este și cazul lui Riyadh Mahrez, pe care clubul de pe Ettihad nu a vrut să îl piardă, dar căruia nu i-a putut oferi o sumă apropiată celeia oferite de Al Ahli.
Managerul „cetățenilor” a recunoscut public că puterile financiare ale Europei nu pot concura cu munții de petrodolari ai saudiților, atunci când vine vorba de transferul vedetelor fotbalului internaționale.
Staruri precum Jordan Henderson, N Golo Kante, Ruben Neves, Edouard Mendy sau Allan Saint Maximin au abandonat obiectivele ambițioase personale pentru a încasa banii cu nemiluita ai saudiților.
Guardiola, care susține că a încercat din răsputeri să îl păstreze pe Mahrez la Manchester City, consideră că vor mai urma și alte mutări de senzație în Saudi Pro League, lucru care pune probleme serioase forțelor din Premier League:
„Riyad a primit o ofertă incredibilă și de aceea nu i-am putut spune nu o face. Gândurile noastre au fost la păstrarea lui, cu siguranță. În urmă cu câteva luni de zile, atunci când Cristiano Ronaldo a fost singurul care a acceptat mutarea, nimeni nu s-a gândit că atât de mulți jucători de top îl vor urma. Vor exista și mai multe astfel de transferuri pe viitor, Arabia Saudită a schimbat piața”, a declarat tehnicianul iberic, citat de Daily Mail.
Toată lumea așteaptă acum să vadă ce mutări va efectua campioana Europei și a Premier League pentru a suplini absența unuia dintre cei mai valoroși componenți ai ofensivei sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER