Prietenul lui Radu Drăgușin spune că ar fi încântat de un transfer în Premier League, mai ales la Tottenham, unde evoluează internaționalul român.
Atacantul islandez Albert Gudmundsson spune că ar fi încântat de un transfer la Tottenham, pentru a juca, din nou, cu Radu Drăgușin.
Fundașul român Radu Drăgușin și atacantul islandez Albert Gudmundsson au fost colegi la Genoa între 14 iulie 2022 și decembrie 2023, perioada petrecută de român la gruparea peninsulară. Gudmundsson ajunsese la Genoa cu jumătate de an înaintea „tricolorului”.
Cei doi ar putea fi, din nou, colegi, în contextul în care Tottenham, echipa la care este legitimat Drăgușin, vrea să-l aducă pe islandez. Jucătorul a dezvăluit că străbunicul lui a fost al doilea jucător străin din istoria lui Arsenal și abia așteaptă să ajungă în Premier League.
„Îmi doresc foarte mult să mă testez la cel mai înalt nivel posibil. Mă simt bine aici și sunt încă sub contract cu Genoa. Vreau să termin sezonul și să văd ce se întâmplă.
Dar, evident, ca jucător și iubitor de fotbal, am visat să joc la cel mai înalt nivel. Întotdeauna, asta a fost ambiția mea.
De când eram copil m-am gândit mereu să joc în Premier League, așa că evident că este ceva ce vreau să încerc”, a declarat fotbalistul, potrivit tbrfootball.com.
Atacantul islandez, titular în meciul cu România de la București din preliminariile CM 2022, va împlini 27 de ani pe 15 iunie și nu a jucat la nicio echipă de club din țara natală. Și-a făcut junioratul la Knattspyrnufelag, dar la 16 ani era, deja, în Țările de Jos, la echipa de tineret a lui Heerenven.
După două sezoane a fost luat de puternica grupare PSV Eindhoven, care l-a folosit la Jong PSV, a doua echipă a clubului. A debutat la seniori în sezonul 2017, adunând nouă meciuri în care nu a marcat.
A fost transferat de altă echipă neerlandeză, AZ Alkmaar, la care a bifat 74 de meciuri în patru sezoane, înscriind de 17 ori. A ajuns la Genoa în ianuarie 2022 și s-a integrat imediat. A marcat 25 de goluri în 78 de meciuri jucate în toate competițiile. Sezonul actual este unul senzațional pentru islandez, cu 15 goluri în 33 de partide în campioinat și Cupa Italiei.
Datorită realizărilor lui Gudmundsson, Genoa a scăpat de grijile retrogradării. Cu cinci meciuri înaintea finalului de campionat, fosta echipă a lui Radu Drăgușin se află pe locul 13, cu 39 de puncte, 11 în plus față de Udinese, prima echipă care retrogradează. În etapa 34, Genoa joacă pe teren propriu, cu Cagliari, echipă aflată pe locul 14, cu 32 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER