CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA. Suporterii lui Tottenham abia așteaptă debutul lui Radu Drăgușin! Un cunoscut fan al londonezilor îi transmite fundașului că poate deveni un veritabil erou dacă marchează împotriva rivalei Arsenal.
După ce a semnat cu Tottenham, Drăgușin trage tare la antrenamente pentru a putea debuta chiar într-un mare derby din Premier League, cel cu Manchester United.
Simon Padley pune muzică la evenimente și întreține atmosfera, dar fotbalul este o adevărată „religie” pentru el, dovadă că merge la partidele celor de la Spurs de zeci de ani.
În această perioadă, Padley a venit alături de soție în Antalya, fiind cazat în același stabiliment de lux în care se află Universitatea Craiova. Nu a renunțat însă să arate tuturor că este fanul lui Spurs, dovadă cum s-a îmbrăcat la sosirea în Turcia.
„Eu merg de 50 de ani la meciurile lui Tottenham, de când eram un copil. Uneori mă duc și la partidele din deplasare atunci când timpul îmi permite, chiar și la cele din Europa. Acum am venit în vacanță în Antalya, dar sunt cu gândul tot la echipă (n.n. râde).
Mă bucur mult că Radu Drăgușin a semnat cu Spurs, știm că este un jucător extrem de valoros”, ne-a mărturisit fanul formației din Londra.
Pentru fanii lui Tottenham, derby-urile cu Arsenal sunt cele mai importante. Așa că Radu Drăgușin trebuie să fie în formă maximă mai ales la aceste partide, unde victoriile sunt de neuitat.
Tottenham și Arsenal se vor întâlni pe noua arenă din Londra spre finalul lunii aprilie, în etapa a 35-a din Premier League. În tur, marele meci a fost extrem de spectaculos și s-a încheiat cu scorul de 2-2.
„Cred că Radu Drăgușin ar putea debuta cu Manchester United, urmăresc tot ce se scrie despre el. Mai ales că sunt membru în asociația suporterilor lui Tottenham.
Eu îi transmit că în cazul în care marchează în marele derby cu Arsenal și câștigăm, va fi cu siguranță eroul echipei. Îi facem statuie, e cel mai important meci pentru noi, fanii care ținem cu Tottenham”, a completat Simon Padley.
ProSport a aflat sumele colosale din contractul pe care Drăgușin îl va avea cu Spurs, iar din informațiile noastre, salariul său brut, săptămânal, va fi de 62.000 de pounds! (n.r. – aproximativ 72.000 de euro).
Dar adevărata lovitură vine din zona de bonus la instalare. Sursele ProSport susțin că Tottenham i-a plătit un milion de lire sterline la semnătură, o sumă cu adevărat impresionantă, în condițiile în care Drăgușin nu a dat cu pixul pe contract din postura de jucător liber.
„Radu a crescut într-o familie de sportivi de înaltă performanță și de mic copil a fost conectat la acest spirit. Asta îl duce până la un anumit punct. Din acel punct, repet, meritul este doar al lui, pentru că sacrificiile el le-a făcut. Copilăria lui nu a fost una normală. A fost dedicat sportului și învățăturii sută la sută și iată că rezultatele au apărut. Și ceea ce vreau să subliniez în continuare este faptul că Radu nu se va opri aici. Atunci când am discutat cu el, înainte de a pleca spre Londra, avea un singur gând: «Tată, plec să îi cuceresc»”, a spus Dan Drăgușin, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER